"Lorelei" de Ionel Teodoreanu - carte online
Citeste online cartea "Lorelei" scrisa de scriitorul roman Ionel Teodoreanu. Citeste cartea electronica: "Lorelei" disponibila in biblioteca noastra online.
Daca doriti sa cumparati cartea in format clasic, o puteti face din libraria Elefant.RO. Pretul ei este 9,73 lei.
Titlu: Lorelei
Autor: Ionel Teodoreanu
Categoria: Biblioteca pentru toti
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2099
Tip coperta: Cartonata
Numar pagini: 304
Cumpara
Prezentare: „Alaturi de trilogia La Medeleni, Lorelei (1935) este cel mai iubit roman al lui Ionel Teodoreanu. Farmecul sau romantic, tristetea apasatoare, intimitatea gratioasa si nobletea lirica a povestii de iubire, atmosfera cu parfum fin de siécle topita in frenezia epocii jazzului din anii ‘20-‘30 au sedus generatii de cititori si, mai ales, de cititoare.
Roman de atmosfera si de «de analiza» a sentimentului, Lorelei este o «contopire de poem si basm», in care naratiunea psihologica de actualitate intilneste traditia mitologica a romantului medieval. Trista poveste de iubire a tinerei Luli e dublata de iluzia livresca si filtrata prin lirismul pur al vechii legende germanice si al elegiilor eminesciene.“ - Paul Cernat
Despre Ionel Teodoreanu
Ionel Teodoreanu, cu numele real Ioan-Hipolit Teodoreanu[necesită citare], (n. 6 ianuarie 1897, Iasi - d. 3 februarie 1954, Bucuresti) a fost un romancier si avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei si adolescentei.
Fragment
— Gabriela, vei avea o nouă prietenă. Vezi să fii drăguţă cu ea.
E greu să fii „drăguţă” cu prietinele impuse de capriciul tatei, mai ales cînd eşti fetiţă singură la părinţi, abea cuprinsă de pasiunea lecturilor. Dar Lucica Novleanu era într-adevăr dezagreabilă. I se spunea şi „Cica” fiindcă numele Lucica, dat de părinţi, nu încăpuse încă întreg prin guriţa ei pînă la trei ani, iar de atunci, mîndră se vede că toate poveştile apăreau cu numele ei „Ci-că” drept steag şi goarnă, începea şi ea mai toate frazele, cu un „ci-că” spus c-un fel de trufie zburdalnică de mînzoc care nechează cu capul în sus, scuturîndu-şi coama.
— Ci-că tu cine eşti?
— Gabriela Nei.
— Spune şi mata frumos cum te cheamă, o îndemnase tatăl ei, de la spate.
Dar Lucica scuturase capul negativ. Cum era cu putinţă ca o fetiţă ştiutoare de poveşti să nu cunoască numele ei cel care mergea în fruntea alaiului zînelor, zmeilor şi feţilor-frumoşi?...
— O cheamă Lucica, dar noi îi spunem Cica. Ştiţi, e cam sălbatecă, o scuzase zîmbind magistratul.
La acea epocă, Lucica Novleanu era numai ochi şi păr.
Un păr şi nişte ochi de Herodiadă. Gene zburlite, păr creţ, slabă ca un greier de iarnă, o paloare caldă, şi un arzător clocot în ochii prea mari pentru trupul ei. Cotrobăia cu ochii, ca o ţigancă cu mînile, tot ce vedea în jurul ei. Asta durase cît timp stătuse captivă pe scaunul din salon. Apoi venise fatalul: „Hai, Gabriela, arată fetiţei jucăriile tale”.
Gabriela o luase de mînă să o distreze. Dar mînuţa cu degete lungi îi scăpase din mîni ca o şopîrlă.
— Ci-că fii tu calul meu.
Imperativ.
Gabriela fusese; era binecrescută.
— Ci-că tu ai păpuşi?
Le avea intacte în somnul lor de domniţe vrăjite. Lucica le mobilizase imediat, ducîndu-le la război în pas de defilare, cu trâmbiţe în glas şi armate duşmane în mîni.
— Ci-că, tu ai doctor?
N-avea.
Avea în schimb lacrimi de văduvă, fiindcă păpuşile făcuseră atîtea vitejii, spunea Lucica, încît erau numai bune de înmormîntat.
Peste puţin timp, Gabriela aflase cu o adevărată groază că părinţii micului ciclon cumpăraseră casa de alături. Şi cîteva zile după mutare, Lucica apăruse singură la ei în ogradă — se strecurase se vede fără de ştirea părinţilor —, intrase pe la bucătărie şi o descoperise pe Gabriela tot în odaia măcelului, unde îi pusese în braţe o păpuşă gătită ca miresele, spunîndu-i cu un ton de protectoare dojană:
— Ci-că să nu mai plîngi la război.
Şi fugise cum venise.
Păpuşa fusese curcubeul de după furtună.
Lucica Novleanu era. mai puţin ciclon decît părea Ia primul contact Putea să asculte poveşti ceasuri de-a rândul, mult mai concentrată decît copiii cuminţi. Le asculta însă, fără lene, fără somnolenţă, fără „cap în poală”, cu dinţii încleştaţi, cu bărbia proiectată în afară, rezemîndu-şi capul slab şi palid în mînuţa uscată cu degete prelungi. Atitudinea ei avea ceva primitiv oriental.
Iţi venea s-o îmbraci cu şalvari, punîndu-i mărgele albastre la gîî, brăţări în jurul gleznelor, şi pe cap, basma de culoarea macului.
Ionel Teodoreanu - Lorelei
Vezi ultimele carti adaugate
Autori la inceput
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,
Daca doriti sa cumparati cartea in format clasic, o puteti face din libraria Elefant.RO. Pretul ei este 9,73 lei.
Autor: Ionel Teodoreanu
Categoria: Biblioteca pentru toti
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2099
Tip coperta: Cartonata
Numar pagini: 304
Cumpara
Prezentare: „Alaturi de trilogia La Medeleni, Lorelei (1935) este cel mai iubit roman al lui Ionel Teodoreanu. Farmecul sau romantic, tristetea apasatoare, intimitatea gratioasa si nobletea lirica a povestii de iubire, atmosfera cu parfum fin de siécle topita in frenezia epocii jazzului din anii ‘20-‘30 au sedus generatii de cititori si, mai ales, de cititoare.
Roman de atmosfera si de «de analiza» a sentimentului, Lorelei este o «contopire de poem si basm», in care naratiunea psihologica de actualitate intilneste traditia mitologica a romantului medieval. Trista poveste de iubire a tinerei Luli e dublata de iluzia livresca si filtrata prin lirismul pur al vechii legende germanice si al elegiilor eminesciene.“ - Paul Cernat
Despre Ionel Teodoreanu
Ionel Teodoreanu, cu numele real Ioan-Hipolit Teodoreanu[necesită citare], (n. 6 ianuarie 1897, Iasi - d. 3 februarie 1954, Bucuresti) a fost un romancier si avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei si adolescentei.
— Gabriela, vei avea o nouă prietenă. Vezi să fii drăguţă cu ea.
E greu să fii „drăguţă” cu prietinele impuse de capriciul tatei, mai ales cînd eşti fetiţă singură la părinţi, abea cuprinsă de pasiunea lecturilor. Dar Lucica Novleanu era într-adevăr dezagreabilă. I se spunea şi „Cica” fiindcă numele Lucica, dat de părinţi, nu încăpuse încă întreg prin guriţa ei pînă la trei ani, iar de atunci, mîndră se vede că toate poveştile apăreau cu numele ei „Ci-că” drept steag şi goarnă, începea şi ea mai toate frazele, cu un „ci-că” spus c-un fel de trufie zburdalnică de mînzoc care nechează cu capul în sus, scuturîndu-şi coama.
— Ci-că tu cine eşti?
— Gabriela Nei.
— Spune şi mata frumos cum te cheamă, o îndemnase tatăl ei, de la spate.
Dar Lucica scuturase capul negativ. Cum era cu putinţă ca o fetiţă ştiutoare de poveşti să nu cunoască numele ei cel care mergea în fruntea alaiului zînelor, zmeilor şi feţilor-frumoşi?...
— O cheamă Lucica, dar noi îi spunem Cica. Ştiţi, e cam sălbatecă, o scuzase zîmbind magistratul.
La acea epocă, Lucica Novleanu era numai ochi şi păr.
Un păr şi nişte ochi de Herodiadă. Gene zburlite, păr creţ, slabă ca un greier de iarnă, o paloare caldă, şi un arzător clocot în ochii prea mari pentru trupul ei. Cotrobăia cu ochii, ca o ţigancă cu mînile, tot ce vedea în jurul ei. Asta durase cît timp stătuse captivă pe scaunul din salon. Apoi venise fatalul: „Hai, Gabriela, arată fetiţei jucăriile tale”.
Gabriela o luase de mînă să o distreze. Dar mînuţa cu degete lungi îi scăpase din mîni ca o şopîrlă.
— Ci-că fii tu calul meu.
Imperativ.
Gabriela fusese; era binecrescută.
— Ci-că tu ai păpuşi?
Le avea intacte în somnul lor de domniţe vrăjite. Lucica le mobilizase imediat, ducîndu-le la război în pas de defilare, cu trâmbiţe în glas şi armate duşmane în mîni.
— Ci-că, tu ai doctor?
N-avea.
Avea în schimb lacrimi de văduvă, fiindcă păpuşile făcuseră atîtea vitejii, spunea Lucica, încît erau numai bune de înmormîntat.
Peste puţin timp, Gabriela aflase cu o adevărată groază că părinţii micului ciclon cumpăraseră casa de alături. Şi cîteva zile după mutare, Lucica apăruse singură la ei în ogradă — se strecurase se vede fără de ştirea părinţilor —, intrase pe la bucătărie şi o descoperise pe Gabriela tot în odaia măcelului, unde îi pusese în braţe o păpuşă gătită ca miresele, spunîndu-i cu un ton de protectoare dojană:
— Ci-că să nu mai plîngi la război.
Şi fugise cum venise.
Păpuşa fusese curcubeul de după furtună.
Lucica Novleanu era. mai puţin ciclon decît părea Ia primul contact Putea să asculte poveşti ceasuri de-a rândul, mult mai concentrată decît copiii cuminţi. Le asculta însă, fără lene, fără somnolenţă, fără „cap în poală”, cu dinţii încleştaţi, cu bărbia proiectată în afară, rezemîndu-şi capul slab şi palid în mînuţa uscată cu degete prelungi. Atitudinea ei avea ceva primitiv oriental.
Iţi venea s-o îmbraci cu şalvari, punîndu-i mărgele albastre la gîî, brăţări în jurul gleznelor, şi pe cap, basma de culoarea macului.
Ionel Teodoreanu - Lorelei
Vezi ultimele carti adaugate
Autori la inceput
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,
Post a Comment