Citeste online cartea "Domnu Trandafir" de Mihail Sadoveanu
Citeste online cartea "Domnu Trandafir" scrisa de scriitorul roman Mihail Sadoveanu. Citeste cartea electronica: "Domnu Trandafir" disponibila in biblioteca noastra online.
In aceasta pagina puteti citi textul intergral al cartii "Domnu Trandafir". Apasati butonul "Citeste si restul de text" pentru a fi afisat tot textul.
Titlu: Domnu Trandafir
Autor: Mihail Sadoveanu
Domeniu: Povestiri
Editura:
Anul aparitiei:
Tip coperta:
Numar pagini:
Cumpara
Azi, după ce am văzut iar manastirea Neamțului, «vechea Mănăstire Albă, cu trecut așa de neguros și de bogat», dupa ce am vazut Cetatea, «cuibul aprigilor razboinici de odinioară», m-am suit de la un han, care răsufla aburi de mâncari felurite, într-o birjă mare cât o corabie, la care erau înhămați patru cai cu coastele destul de arătoase. Ma gândeam la vremea când am cutreierat cu tine aceste locuri, când am mâncat ouă răscoapte, sus, între ruini, când am baut, firitisindu-ne unul pe altul în singurătatea aceea, sticla cea cu vin armaș pe care ne-o dăruise părintele Visarion, și când am cântat într-un amurg liniștit, într-o pulbere de aur:
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde curge-n vale un râu mititel…
Uite, că de ieri mi-aduc aminte de înserarea aceea, de melodia noastră tărăgănată pe care o cântam cu glasuri așa de mișcate, și de versurile pe care le-am zgâriat acolo, pe o piatră, de versurile înflăcărate pe care nu le-am mai gasit și din care-mi aduc aminte numai frânturile de la începutul acestei epistole…
Și m-am suit, în hărădaica aceea cu patru cai, între buccele mari, între madame grase care se uitau zâmbind la mine, ș-am pornit spre târgușorul meu natal într-un sunet domol de clopote dogite. La spate aveam, departe, munții în ceață; înainte se desfășurau dealuri păduroase; și ma simțeam, cu toata tovărășia gălăgioasă, ușor și vesel ca în cea dintâi tinerețe. Prin nourașii de praf luminos care ne urmăreau în vârtejuri, priveam ogoarele
verzi, satele liniștite cu biserici albe. Sclipirile depărtate ale apelor… Din când în când ne întâlneam cu băiețandri care-și pășteau în șanțuri boulenii albi cu coarnele lucii. Ne urmăreau cu priviri liniștite până departe, și ramâneau în urma, tot mai în urmă. Și parcă îmi venea să mă opresc, să-i întreb, să le spun o vorbă bună. Erau chipuri pe care le mai văzusem, pe care le uitasem de cînd m-am înstrăinat, și pe care le regăseam aceleași în liniștea și seninătatea lor.
Și cu cât mă apropiam de locul unde m-am nascut, cu atât se deșteptau amintirile copilariei, vii și luminoase, parcă răsăreau din împărăția uitării, prietini pierduți, care mă salutau cu zâmbete de bunătate. Când intrarăm la Moțca în codru, zvoana de glasuri din trăsură se potoli ca printr-un farmec. Caii mergeau la pas și, în liniște, ascultam freamătul ușor al desișurilor. Parcă era un cântec, și parcă-mi venea să dorm. Și dintr-o dată, dintre chipurile trecutului, care mă cercau unul după altul, unul rămase mai deslușit, și-i zîmbii cu dragoste în piroteala care mă copleșea.
Era Domnu, domnu Trandafir, învățătorul meu.
Nu-l văzusem de mult pe Domnu Trandafir. Îmi închipuiam că e pensionar, că trebuie să fi îmbatrânit. Eu îl vedeam însă tot ca odinioară, nalt, bine legat, cu mustăcioara neagră pe care și-o tundea totdeauna scurt, zâmbind cu bunătate, încruntându-se cîteodată, insuflându-ne un respect nemărginit.
Toate patru clasele erau grămadite într-o odaie lungă. Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Când explica, ascultam toți; și istoriile minunate cu Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul le-am știut chiar din clasa întăia.
Mai cu seama explicațiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmăream înfiorat, auzeam parcă freamătul luptelor și, acasă, îi visam o noapte întreagă.
Uite, și acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deosebit, îi scânteiau privirile și era și el mișcat când ne spunea despre mărirea stramosilor. Când făcea un semn cu mâna, (asa, într-o parte, parcă ridica o perdea de pe trecut, și eu vedeam tot ce spunea glasul lui… Și când mă gândesc bine, când judec cu mintea de-acum, când caut să adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, găsesc cu mirare că Domnu era un om foarte necăjit, hărțuit de administrație, că cu greu își ducea gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învățătura de toate zilele… Dar atunci nu, n-avea altă grijă decât să ne spuie istorii mișcătoare.
Ca dânsul poate au mai fost mulți. Si toți, dragă prietine, când te gândesti bine, au fost niște apostoli, care-au îndurat sărăcie și batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulțămiri și vorbe rele, și care totuși au izbutit să-și îndeplinească cu bine menirea…
Vezi ultimele carti adaugate
Autori la inceput
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,
In aceasta pagina puteti citi textul intergral al cartii "Domnu Trandafir". Apasati butonul "Citeste si restul de text" pentru a fi afisat tot textul.
Autor: Mihail Sadoveanu
Domeniu: Povestiri
Editura:
Anul aparitiei:
Tip coperta:
Numar pagini:
Cumpara
"Domnu Trandafir"
Mihail Sadoveanu
Azi, după ce am văzut iar manastirea Neamțului, «vechea Mănăstire Albă, cu trecut așa de neguros și de bogat», dupa ce am vazut Cetatea, «cuibul aprigilor razboinici de odinioară», m-am suit de la un han, care răsufla aburi de mâncari felurite, într-o birjă mare cât o corabie, la care erau înhămați patru cai cu coastele destul de arătoase. Ma gândeam la vremea când am cutreierat cu tine aceste locuri, când am mâncat ouă răscoapte, sus, între ruini, când am baut, firitisindu-ne unul pe altul în singurătatea aceea, sticla cea cu vin armaș pe care ne-o dăruise părintele Visarion, și când am cântat într-un amurg liniștit, într-o pulbere de aur:
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde curge-n vale un râu mititel…
Uite, că de ieri mi-aduc aminte de înserarea aceea, de melodia noastră tărăgănată pe care o cântam cu glasuri așa de mișcate, și de versurile pe care le-am zgâriat acolo, pe o piatră, de versurile înflăcărate pe care nu le-am mai gasit și din care-mi aduc aminte numai frânturile de la începutul acestei epistole…
Și m-am suit, în hărădaica aceea cu patru cai, între buccele mari, între madame grase care se uitau zâmbind la mine, ș-am pornit spre târgușorul meu natal într-un sunet domol de clopote dogite. La spate aveam, departe, munții în ceață; înainte se desfășurau dealuri păduroase; și ma simțeam, cu toata tovărășia gălăgioasă, ușor și vesel ca în cea dintâi tinerețe. Prin nourașii de praf luminos care ne urmăreau în vârtejuri, priveam ogoarele
verzi, satele liniștite cu biserici albe. Sclipirile depărtate ale apelor… Din când în când ne întâlneam cu băiețandri care-și pășteau în șanțuri boulenii albi cu coarnele lucii. Ne urmăreau cu priviri liniștite până departe, și ramâneau în urma, tot mai în urmă. Și parcă îmi venea să mă opresc, să-i întreb, să le spun o vorbă bună. Erau chipuri pe care le mai văzusem, pe care le uitasem de cînd m-am înstrăinat, și pe care le regăseam aceleași în liniștea și seninătatea lor.
Și cu cât mă apropiam de locul unde m-am nascut, cu atât se deșteptau amintirile copilariei, vii și luminoase, parcă răsăreau din împărăția uitării, prietini pierduți, care mă salutau cu zâmbete de bunătate. Când intrarăm la Moțca în codru, zvoana de glasuri din trăsură se potoli ca printr-un farmec. Caii mergeau la pas și, în liniște, ascultam freamătul ușor al desișurilor. Parcă era un cântec, și parcă-mi venea să dorm. Și dintr-o dată, dintre chipurile trecutului, care mă cercau unul după altul, unul rămase mai deslușit, și-i zîmbii cu dragoste în piroteala care mă copleșea.
Era Domnu, domnu Trandafir, învățătorul meu.
Nu-l văzusem de mult pe Domnu Trandafir. Îmi închipuiam că e pensionar, că trebuie să fi îmbatrânit. Eu îl vedeam însă tot ca odinioară, nalt, bine legat, cu mustăcioara neagră pe care și-o tundea totdeauna scurt, zâmbind cu bunătate, încruntându-se cîteodată, insuflându-ne un respect nemărginit.
Toate patru clasele erau grămadite într-o odaie lungă. Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Când explica, ascultam toți; și istoriile minunate cu Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul le-am știut chiar din clasa întăia.
Mai cu seama explicațiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmăream înfiorat, auzeam parcă freamătul luptelor și, acasă, îi visam o noapte întreagă.
Uite, și acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deosebit, îi scânteiau privirile și era și el mișcat când ne spunea despre mărirea stramosilor. Când făcea un semn cu mâna, (asa, într-o parte, parcă ridica o perdea de pe trecut, și eu vedeam tot ce spunea glasul lui… Și când mă gândesc bine, când judec cu mintea de-acum, când caut să adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, găsesc cu mirare că Domnu era un om foarte necăjit, hărțuit de administrație, că cu greu își ducea gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învățătura de toate zilele… Dar atunci nu, n-avea altă grijă decât să ne spuie istorii mișcătoare.
Ca dânsul poate au mai fost mulți. Si toți, dragă prietine, când te gândesti bine, au fost niște apostoli, care-au îndurat sărăcie și batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulțămiri și vorbe rele, și care totuși au izbutit să-și îndeplinească cu bine menirea…
Vezi ultimele carti adaugate
Autori la inceput
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,
Post a Comment