Referat Satul romanesc in opera lui George Cosbuc

Referat gratuit care explica "Satul romanesc" in opera poetului George Cosbuc. Referatul de fata se adreseaza elevilor de la liceu.





Satul românesc în opera lui George Coşbuc

    ÃŽntâiul mare poet pe care ni l-a dat Ardealul vede lumina soarelui în anul 1866, in satul Hordou (azi George CoÅŸbuc). Casa din piatră, cu tindă si cinci odăi, fusese ridicată în 1840 de tatăl sau, Sebastian, preot provenit dintr-o familie cu o lungă istorie preoÅ£ească.
    Trecuseră abia ÅŸapte ani de la formarea statului naÅ£ional român ÅŸi acest fapt adusese o rază de speranţă în inimile tuturor românilor din Transilvania. Spiritul naÅ£ional al acestor oameni începe să se facă din ce în ce mai mult simÅ£it ÅŸi să se reflecte în mentalitatea lor. Acesta este mediul în care s-a născut ÅŸi a copilărit George CoÅŸbuc, formându-se ca om, vrăjit de tot ceea ce înseamnă satul românesc.
    Tema poeziilor pe care CoÅŸbuc le-a scris de-a lungul vieÅ£ii reflectă, în mod inevitabil, fascinaÅ£ia sa faţă de cel mai reprezentativ simbol al românilor: satul, alături de tradiÅ£iile, obiceiurile ÅŸi sentimentele ţăranilor de aici.
Coşbuc a proiectat o epopee bazată pe motive folclorice însă toată munca lui s-a concretizat doar în câteva fragmente care au dat mai apoi naştere la două balade care vorbesc despre marile evenimente din viaţa satului: Nunta Zamfirei, o descriere a ceremonialului nunţii ţărăneşti şi Moartea lui Fulger, o evocare a străvechiul ritual al înmormântării.
    Balada Nunta Zamfirei ne face să asistăm la nunta fetei lui Săgeată-împărat, Zamfira, cu prinÅ£ul răsăritean Viorel. Dacă înlăturăm elementul fabulos descoperim o lume reală, uÅŸor de recunoscut, prin nimic falsificată.     Personajele, cu numele lor situează poezia în limitele tradiÅ£iei ÅŸi basmului. Zamfira, nume des întâlnit în lumea satului, fiică de "domn" ÅŸi-a ales ca mire pe Viorel - alt nume din lumea satului transilvănean - un "prinÅ£" frumos, venit de undeva "dintr-un afund de Răsărit".
    Ca orice fată frumoasă, Zamfira a fost "peÅ£ită des", dar ea n-a ales decât pe care i-a fost "menit", pe "cel mai drag", sintetizând concepÅ£ia populară conform căreia la baza căsătoriei trebuie să stea dragostea. Zvonul nunÅ£ii s-a răspândit îndată peste "o mie de crăimi". ÃŽmpăraÅ£ii ÅŸi regii ÅŸi-au îmbrăcat purpura, nuntaÅŸii din nouăzeci de ţări s-au urcat în rădvane trase de câte patru cai. Dar împăraÅ£ii sosiÅ£i din "Zorit" ÅŸi din "Apus" nu par străini, ci, dimpotrivă, foarte cunoscuÅ£i, aparÅ£inând parcă unui singur neam. Ei sunt: "bătrânul Grui" cu nume baladesc, ÅŸi Å¢inteÅŸ, cel cu "trainic rost", ÅŸi BardeÅŸ "cel cu adăpost prin munÅ£i sâlhui", dar ÅŸi un PeneÅŸ-împărat, un "Paltin-crai", Mugur-împărat ÅŸi Barbă-Cot, piticul, personaje ce amintesc de lumea basmului românesc, cu feÅ£i-frumoÅŸi, regi ÅŸi sfetnici.




    Zamfira e sprintenă "cu mers isteÅ£", mlădie ÅŸi năltuţă, cu mijloc subÅ£ire, încins cu "brâu-de-argint". Flăcăii chipeÅŸi, au coifuri pe cap ÅŸi prăsea la ÅŸold, după moda grănicerească din Å£ara Năsăudului, iar regii sunt îmbrăcaÅ£i în purpură, rochiÅ£ele copilelor ÅŸi flăcăilor amintesc de tipicul port popular: "Ce fete dragi! Dar ce comori / Pe rochii lungi Å£esute-n flori / Iar hainele de pe feciori / Sclipeau de argint". Ceremonialul nunÅ£ii, hiperbolizat, este însă ţărănesc. Cum nunta e un eveniment deosebit în viaÅ£a satului, la sărbătoare participă întregul sat, dar ÅŸi nuntaÅŸi din satele vecine. Obiceiurile de nuntă, dincolo de cadrul de basm al poeziei, sunt cele obiÅŸnuite în viaÅ£a satului transilvănean. Alaiul mirelui nu are absolut nimic supranatural, fiind rupt din viaÅ£a reală. Mirele e întâmpinat de alaiul miresei, în frunte cu Paltin-crai, în funcÅ£ia de staroste, în sunetele de treasc ÅŸi trâmbiÅ£i ÅŸi în chiote de veselie. Momentul capital este hora din timpul cununiei, jucată ţărăneÅŸte de tot poporul, ardeleneÅŸte, în opinci cu clopoÅ£ei ÅŸi cântece din fluier. NotaÅ£ia miÅŸcării stilizate este făcută cu o tehnică acustică desăvârÅŸită, într-un tablou ca de Theodor Aman: "Åži-n vremea cât s-au cununat / S-a-ntins poporul adunat / Să joace-n drum după tilinci: / Feciori, la zece fete , cinci, / Cu zdrângăneii la opinci / Ca-n port de sat. / Trei paÅŸi la stânga liniÅŸor / Åži alÅ£i trei paÅŸi la dreapta lor, / Se prind de mâni ÅŸi se desprind, / S-adună cerc ÅŸi iar se-ntind, / Åži bat pământul tropotind / ÃŽn tact uÅŸor."
    După 40 de zile, petrecerea se încheie cu urarea lui Mugur-împărat, "Precum e felul din bătrân / La orice chef între români": " Cât mac e prin livezi / Atâţia ani la miri urez! / Åži-un prinÅ£ la unul! blând ÅŸi mic, / Să crească mare ÅŸi voinic - / Iar noi să mai jucăm un pic / Åži la botez!", urare care sintetizează esenÅ£a căsătoriei, în concepÅ£ia populară, aceea de procreare, de perpetuare a speciei umane.
    ÃŽn Moartea lui Fulger, un fiu de crai, răpus în luptă pe un mal străin, e adus acasă de către un sol. Durerea părintească, cu inflexiuni de bocet popular în poezia lui CoÅŸbuc, ritualul înmormântării, cu rânduieli ÅŸi obiceiuri străbune, apropie balada de sfera creaÅ£iilor dramatice.
Emoţionant e strigătul de durere al mamei îndoliate, care nu mai crede în nimic, nici chiar în Dumnezeu, în faţa căruia: "Ori buni, ori răi tot un mormânt! / Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt! / Credinţa-i val, iubirea vânt / Şi viaţa fum".
    Impresionează sfatul înÅ£elept al bătrânului sfetnic, compătimitor ÅŸi sentenÅ£ios, exprimând, în esenţă, atitudinea demnă, bărbătească, în faÅ£a morÅ£ii, specifică poporului român: "Zici fum? O, nu-i adevărat / Război e, de viteji purtat! / ViaÅ£a-i datorie grea / Åži laÅŸii se-ngrozesc de ea / Să aibă tot cei laÅŸi ar vrea / Pe neluptat".     Poetul pune accentul pe stările sufleteÅŸti, cărora le dă expresivitate prin Å£inuta eroilor, în trecerea lor de la o atitudine la alta, prin vorbirea lor populară.
    Născut ţăran, în zona Năsăudului, George CoÅŸbuc nu ÅŸi-a uitat niciodată originea, fapt dovedit de către încercarea sa de a sintetiza universul popular românesc într-o epopee de mari proporÅ£ii. Nunta Zamfirei ÅŸi     Moartea lui Fulger reprezintă pentru autor apogeul creaÅ£iei folclorice ÅŸi o expresie a idealului său de a omagia satul românesc.
    Prin originea sa, prin aspiraÅ£iile ÅŸi realizările sale, prin creaÅ£iile sale de inspiraÅ£ie folclorică, George CoÅŸbuc a fost ÅŸi va rămâne poetul care a realizat, poate, cea mai frumoasă imagine a satului, a obiceiurilor ÅŸi tradiÅ£iilor neamului român.




Notă: Această lucrare a fost evaluată cu nota 8 (opt) – îi lipseÅŸte o sinteză a vieÅ£ii satului, lirismul obiectiv etc.