Citeste online cartea "Omega" de Robert Sheckley
Citeste online cartea roman "Omega" scrisa de scriitorul american Robert Sheckley. Citeste cartea electronica "Omega" disponibila pe biblioteca noastra online.
fragment
Intoarcerea la starea conştientă era un proces lent şi dureros. O călătorie în care străbătea întreg timpul. Visa. Se înălţa prin straturi de somn groase, dinspre începuturile imaginare ale tuturor lucrurilor. Ridică din supa primordială un pseudopod, iar pseudopodul era el-însuşi. Deveni o amoebă care conţinea esenţa lui; apoi, un peşte însemnat cu propria lui individualitate aparte; apoi o maimuţă, diferită de toate celelalte maimuţe.
Şi, în cele din urmă, deveni om.
Ce fel de om? Nedesluşit, se văzu pe sine, fără chip, cu un lansator de raze ţinut strîns într-o mînă şi un cadavru la picioare. Acel fel de om.
"Omega" de Robert Sheckley
citeste cartea pe tot ecranul
Vezi ultimele carti adaugate
Autori la inceput
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,
Intoarcerea la starea conştientă era un proces lent şi dureros. O călătorie în care străbătea întreg timpul. Visa. Se înălţa prin straturi de somn groase, dinspre începuturile imaginare ale tuturor lucrurilor. Ridică din supa primordială un pseudopod, iar pseu-dopodul era el-însuşi. Deveni o amoebă care conţinea esenţa lui; apoi, un peşte însemnat cu propria lui individualitate aparte; apoi o maimuţă, diferită de toate celelalte maimuţe. Şi, în cele din urmă, deveni om.
Ce fel de om? Nedesluşit, se văzu pe sine, fără chip, cu un lansator de raze ţinut strîns într-o mînă şi un cadavru la picioare. Acel fel de om.
Se deşteptă, îşi frecă ochii şi aşteptă să vină şi alte amintiri.
Nu sosi nici una. Nici măcar numele lui.
Se ridică grăbit în capul oaselor şi îşi forţă memoria să revină. Cînd acest lucru nu se întîmplă, privi în jur, căutînd în împrejurimi vreo cheie a propriei identităţi.
Stătea aşezat pe un pat, într-o încăpere mică şi cenuşie. Lateral, se afla o uşă închisă. De cealaltă parte, printr-un alcov cu perdele, putea vedea un mic lavabou. Lumina pătrundea în cameră din cine ştie ce sursă ascunsă, poate chiar din plafon. Odaia conţinea un pat, un scaun, şi nimic altceva.
Işi propti bărbia în pumn şi închise ochii, încercă să-şi catalogheze toate cunoştinţele, şi implicaţiile acestora. Ştia că e om, specia homo sapiens, locuitor al planetei Pămînt. Vorbea o limbă care ştia că se numeşte Engleză, (însemna oare că existau şi alte limbi?) Cunoştea numele comune ale obiectelor: cameră, lumină, scaun. In plus, mai poseda o cantitate limitată de cunoştinţe generale. Ştia că există multe lucruri pe care nu le cunoştea, dar le ştiuse cîndva.
Cred că s-a întîmplat ceva cu mine.
Acel ceva ar fi putut să fie chiar şi mai rău. Dacă mergea doar cu puţin mai departe, ar fi lăsat din el o făptură lipsită de judecată, poate fără nici un limbaj, inconştientă de natura sa omenească, de faptul că e om, că provine de pe Pămînt. Ii fusese totuşi acordată o anume cantitate de cunoştinţe.
Dar cînd încercă să se gîndească şi la altceva decît faptele de bază pe care le stăpînea, întîlni o zonă întunecată şi plină de oroare. Intrarea interzisă. Ex¬ploatarea propriei sale minţi era tot atît de primej¬dioasă ca o călătorie prin... ce? Nu putea găsi o analogie potrivită, deşi presupunea că existau destule.
Precis că am fost bolnav.
Era singura explicaţie raţională. El avea capacitatea de a-şi aduce aminte trecutul. Desigur, deţinuse cîndva acel nepreţuit tezaur al memoriei pe care acum nu-1 putea decît deduce din dovezile limitate aflate la dispoziţia sa. Odinioară, trebuia să fi avut amintirile concrete ale păsărilor, copacilor, prietenilor, familiei, stării sociale, poate chiar şi a unei soţii. Acum nu era în stare decît să teoretizeze in privinţa lor. Cîndva, avusese posibilitatea de a spune "asta seamănă cu", sau "astalaltă îmi aminteşte de". Acum nimic nu-i mai aducea aminte de nimic concret, iar lucrurile nu se asemuiau decît cu ele-însele. Işi pierduse capacităţile de contrastare şi com¬paraţie. Nu mai putea analiza prezentul în termenii trecutului trăit.
Ăsta sigur e un spital.
Fireşte. In acest loc i se purta de grijă. Doctori amabili lucrau să-i restaureze memoria, să-i pună în ordine identitatea, să-i repare aparatul de a judeca, să-i dea de ştire cine şi ce era el-însuşi. Foarte frumos din partea lor; simţi lacrimi de recunoştinţă podidindu-i ochii.
Se ridică în picioare şi porni încet împrejurul micuţei sale camere. Se duse la uşă şi o găsi încuiată. Uşa aceea încuiată îi pricinui un moment de panică pe care si-o controla cu severitate. Poate că fusese violent.
Ei bine, nu va mai fi violent. Au să vadă ei. Au să-1 răsplătească oferindu-i toate privilegiile posibile pentru un pacient. Va vorbi despre asta cu doctorul.
Aşteptă. După mult timp, auzi paşi apropiindu-se pe coridor. Se aşeză pe marginea patului şi ascultă, încercînd să-şi stăpînească tulburarea.
Paşii se opriră în dreptul uşii. Panoul unei vizete lunecă lateral, si o faţă privi înăuntru.
- Cum te simţi? întrebă omul.
Se ridică şi păşi spre vizetă. Cel care-i adresase întrebarea era îmbrăcat într-o uniformă cafenie. Avea la sold un obiect pe care-1 putu identifica, după o clipă, ca fiind o armă. Individul era fără îndoială un paznic. Avea o faţă obtuză, de nepătruns.
- Mi-aţi putea spune cum mă numesc? îl întrebă.
- Spune-ţi 402, răspunse paznicul. Ăsta-i numărul celulei tale.
Nu-i plăcea deloc. Dar 402 era totuşi de preferat, decît nimic, întrebă din nou:
- Am fost multă vreme bolnav? Mă prezint mai bine acum?
- Da, spuse gardianul, cu un glas fără pic de convingere. Important e să stai liniştit. Respectă regulile. Asa-i cel mai bine.
- Fireşte, răspunse 402. Dar de ce nu-mi pot aduce aminte nimic?
- Păi, aşa se întîmplă, spuse paznicul, si dădu să-si continue drumul.
402 strigă în urma lui:
- Aşteptaţi! Nu mă puteţi lăsa aşa, pur şi simplu, trebuie să-mi spuneţi ceva. Ce s-a întîmplat cu mine? De ce mă aflu în spitalul ăsta?
- Spital? se răsuci mirat gardianul spre 402; rînji. Cum ţi-a venit ideea că ai fi în spital?
- Am presupus, răspunse 402.
- Ai presupus greşit. E o închisoare.
402 îşi reaminti visul cu omul ucis. Vis sau amin¬tire? Disperat, strigă după celălalt:
- Care mi-e vina? Ce-am făcut?
- O să afli, ridică din umeri omul.
- Cînd?
- După ce-aterizăm. Acum pregăteşte-te pentru adunare.
Işi văzu de drum. 402 se aşeză pe marginea patului si încercă să gîndească. Aflase cîteva lucruri. Era la puşcărie, iar puşcăria urma să aterizeze. Asta ce mai însemna? De ce să aterizeze o închisoare? Şi ce naiba era aia o adunare?
402 nu rămase decît cu o părere confuză asupra celor ce se întîmplară mai departe. Trecu un răstimp imposibil de măsurat. Stătea aşezat pe pat, încercînd să asambleze laolaltă faptele despre sine însuşi. Avu impresia că aude răsunînd sonerii. Apoi, uşa celulei se deschise larg.
Ce mai era şi asta? Ce putea să însemne?
Se duse şi aruncă o privire pe coridor. Era foarte neliniştit, dar nu-i venea să părăsească securitatea celulei. Aşteptă pînă ce gardianul îşi făcu apariţia.
- In regulă, acum, spuse paznicul, nimeni n-o să-ţi facă nici un rău. Ia-o drept înainte pe culoar.
Il împinse uşurel. 402 porni de-a lungul coridorului. Văzu uşile altor celule deschizîndu-se, alţi oameni ieşind. La început fu numai un şuvoi subţirel; dar, pe măsură ce-şi continua drumul, alţi si alţi deţinuţi se înghesuiau pe calea de acces. Majoritatea arătau uluiţi, şi nici unul dintre ei nu scotea vreo vorbă. Singurele cuvinte ce se auzeau erau ale paznicilor:
- Circulaţi, circulaţi, nu vă opriţi, drept înainte.
Fură îndrumaţi într-un auditorium circular, spaţios. Privind în jurul său, 402 văzu că un balcon înconjura încăperea, iar de-a lungul acestuia staţionau la intervale egale gărzi înarmate. Prezenţa lor părea inutilă; oamenii aceia timoraţi si uimiţi nu erau în stare să stîrnească o revoltă. Dar gardienii le aminteau celor proaspăt treziţi faptul cel mai important: acela că erau prizonieri.
După cîteva minute, un bărbat în uniformă închisă la culoare ieşi pe balcon. Ridică mîna ca să le atragă atenţia, deşi prizonierii îl priveau deja fix. Apoi, fără să dispună de nici un amplificator vizibil, glasul său vui reverberat în întregul auditorium:
- Aceasta este o şedinţă de îndoctrinare. Ascultaţi cu atenţie şi încercaţi să reţineţi ceea ce vă spun. Este foarte important pentru existenţa voastră viitoare.
Prizonierii îl priveau. Vorbitorul continuă:
- Cu toţii v-aţi trezit, pe parcursul ultimei ore, în celulele voastre. Aţi descoperit că nu vă puteţi aduce aminte viaţa trecută - nici măcar numele. Tot ce deţineţi este un stoc inconsistent de cunoştinţe generale; suficient pentru a vă menţine în contact cu
realitatea.
Nu vă voi îmbogăţi cu nimic cunoştinţele. Voi toţi, acasă pe Pămînt, aţi fost criminali vicioşi şi depravaţi. Aţi fost oameni din cea mai joasă speţă, oameni cărora li s-a confiscat dreptul la cea mai mică formă de consideraţie din partea statului. Intr-o epocă mai puţin iluminată, aţi fi fost executaţi, în epoca noastră, sînteţi deportaţi.
Vorbitorul ridică mîinile pentru a potoli murmurul ce străbătu asistenţa. Spuse:
- Cu toţii sînteţi criminali. Şi cu toţii aveţi în comun un lucru: o anume incapacitate de a vă supune regulilor fundamentale obligatorii ale societăţii omeneşti. Aceste reguli îi sînt necesare comunităţii pentru a funcţiona. Nesocotindu-le, aţi comis delicte împotriva întregii omeniri. Prin urmare, omenirea vă respinge. Nu sînteţi decît nisip în angrenajul
civilizaţiei, şi aţi fost expediaţi într-o lume unde domnesc cei de teapa voastră. Vă puteţi face propriile voastre legi, şi muri de pe urma lor. Aici se găseşte libertatea după care aţi jinduit; libertatea nestăpînită si auto-destructivă a unei tumori canceroase.
Omul îşi şterse fruntea şi privi cu sinceritate spre prizonieri:
- Dar, poate, este posibilă o anumită reabilitare pentru unii. Omega, planeta spre care ne îndreptăm, e lumea voastră.
- Un loc orînduit în întregime de către prizonieri. Este o societate unde aţi putea-o lua iarăşi de la început, fără prejudecăţi, cu un dosar curat! Vieţile voastre dinainte sînt date uitării. Nu încercaţi să vi le reamintiţi. Asemenea memorii nu ar servi decît să vă stimuleze din nou tendinţele criminale. Consideraţi-vă proaspăt născuţi, la fel ca în momentul deşteptării în celule.
Cuvintele încete şi măsurate ale celui ce le vor¬bea păreau să-i hipnotizeze. 402 asculta, cu ochii uşor înceţoşaţi şi aţintiţi asupra frunţii palide a vor¬bitorului.
- O lume nouă, spunea acesta. Aţi renăscut dar cu conştiinţa necesară a păcatului. Fără ea, aţi fi incapabili să combateţi răul inerent din personalitatea voastră. Ţineţi minte ce vă spun. Ţineţiminte că nu există nici o cale de evadare sau de reîntoarcere. Nave de gardă dotate cu cele mai recente tipuri de arme laser patrulează zi şi noapte pe cerurile planetei Omega. Sînt proiectate să nimicească orice obiect se înalţă la mai mult de o sută
cincizeci de metri de la suprafaţa solului - o barieră invincibilă prin care nici un prizonier n-ar putea răzbate vreodată. Impăcaţi-vă cu aceste lucruri. Constituie reguli care trebuie să vă guverneze vieţile. Gîndiţi-vă la ceea ce aţi auzit. Iar acum, fiţi gata pentru debarcare.
Omul care vorbise părăsi balconul. Pentru un timp, prizonierii nu făcură decît să se uite cu ochi holbaţi la locul unde stătuse. Apoi, nesigur, începu un murmur de conversaţie. După o vreme, se stinse. Nu aveau despre ce să-şi vorbească. Fără vreo amin¬tire a trecutului, le lipseau reperele pe baza cărora să-şi construiască vreo speculaţie asupra viitorului. Personalităţile lor puteau fi schimbate între ele; abia ieşiseră la lumină şi erau încă nedefinite.
Stăteau aşezaţi, în tăcere, oameni necomunicativi care zăcuseră vreme prea îndelungată în recluziune solitară. Gardienii de pe balcon se ţineau ca nişte statui, închişi în ei si impersonali.
Şi atunci, o abia simţită vibraţie străbătu pardoseala auditoriumului.
Trepidaţia se repetă; apoi se preschimbă într-un tremur clar. 402 se simţi mai îngreunat, ca si cum o forţă invizibilă i-ar fi apăsat capul si umerii.
Printr-un amplificator, un glas strigă cu putere:
- Atenţiune! Nava aterizează pe Omega. In curînd vom debarca.
Ultima trepidaţie se stinse, după care planseul de sub picioarele lor se înclină uşor. Prizonierii, încă tăcuţi si buimăciţi, se aliniară într-o coadă prelungă si păşiră afară din auditorium. Flancaţi de paznici, coborîră printr-un coridor ce se alungea interminabil. Observînd acest lucru, 402 începu să-şi facă o oarecare idee asupra dimensiunilor navei.
Departe înaintea lui, putea vedea o pată de lumină solară strălucind puternic în contrast cu iluminarea palidă a coridorului. Tronsonul său, din lungul şir ce înainta cu pas tîrsit, ajunse la soare, iar 402 văzu că razele pătrundeau printr-o valvă deschisă pe unde ieşeau deţinuţii.
Trecu la rîndul său prin portal, coborî o scară lungă, şi se găsi pe teren solid. Stătea într-un careu deschis, luminat de soare. Gardienii îi rînduiau în şiruri pe prizonierii debarcaţi; în toate părţile, 402 putu vedea o mulţime de spectatori privind.
Vocea unui difuzor bubui:
- Răspundeţi cînd vă auziţi strigat numărul. Acum vi se va dezvălui identitatea. Răspundeţi cu promptitudine cînd vă este strigat numărul.
Se simţea slăbit si foarte obosit. Nici măcar propria sa identitate nu-1 mai putea interesa acum. Tot ce-si dorea era să se culce, să doarmă, să aibă un răgaz de-a reflecta la noua situaţie. Privi împrejur si reţinu în treacăt prezenţa uriasei astronave în spatele lui, a paznicilor, a mulţimii de gură-cască. Deasupra capului, văzu puncte negre deplasîndu-se pe un cer albastru, în primul moment, crezu că sînt păsări. Apoi, privind mai atent, îşi dădu seama că erau navele de gardă. Nu-i stîrneau cine ştie ce interes.
- Numărul l! Vorbeşte!
- Aici, răspunse un glas.
- Numărul l, numele dumitale este Wayn Southholder. Vîrsta, 34 de ani, grupa sangvină A-L2, Index AR-431-C. Vinovat de trădare.
Cînd glasul încheie, o ovaţie sonoră se ridică din mulţime. Aplaudau acţiunile trădătoare ale prizonierului si îi urau bun-venit pe Omega.
Numele fură citite de-a lungul listei, iar 402, ameţit sub razele soarelui, picotea pe piciore si asculta despre crime de omor, furt de credit, deviaţionalism şi mutantism. Intr-un tîrziu, fu strigat şi numele lui.
- Numărul 402.
- Aici.
- Numărul 402, numele dumitale este Will Barrent. Vîrsta, 27 de ani, grupa sangvină O-L3, Index JX-221-R. Vinovat de omucidere.
Gloata ovaţiona, dar 402 abia dacă îi auzi. Incerca să se acomodeze cu ideea de-a avea un nume. Un nume veritabil în locul unui simplu număr. Will Barrent. Spera să nu-1 uite. Işi repetă sieşi numele iar si iar, şi aproape rată ultimul anunţ din amplificatorul navei.
- Noii oameni sînt acum eliberaţi pe Omega. Vi se va acorda cazare temporară la Scuarul A-2. Fiţi prudenţi si circumspecţi în cuvinte si acţiuni. Priviţi, ascultaţi si învăţaţi. Legea îmi cere să vă previn că media probabilă de viaţă pe Omega e de aproximativ trei ani tereştri.
Acestor din urmă cuvinte le trebui un oarecare timp pentru a-si face efectul asupra lui Barrent. Contempla încă noutatea situaţiei de-a avea un nume. Incă nu se gîndise la nici una din implicaţiile faptului că era un ucigaş pe o planetă a lumii interlope.
Post a Comment