Citește cartea La un colț de cotitură de Camelian Propinațiu

Citește online cartea "La un colț de cotitură" scrisă de Camelian Propinațiu
O carte pusă la dispoziția noastră, cu amabilitate de domnul Camelian Propinațiu.

Fragment
Văzută pe cât decupa din cerul albastru gura rotundă a canalului de la colţul cotiturii, Prepeliţa, cu părul fâlfâind în vântul de toamnă , părea zugrăvită de un ucenic stângaci, dar ambiţios, pe cupola unei turle foarte strâmte şi dureros alungite, de biserică a amărâţilor.

“Gujghile, ce faci mamă acolo? Te-am trezit din somn cumva?... Or, Doamne fereşte, oi fi bolnăvior şi nu mai poţi urca pe scară ! Dă un semn de viaţă , puiuţule!... Hai, te roagă mămuţa frumos!”

Niciun răspuns, deşi jos de tot, la firicelul de apă , un adidas înnoroiat scarpină pe altul. Prepeliţa îşi şterge o lacrimă. Scoate din buzunarul cel adânc al şorţului cenuşiu frânghia de rufe cu care de atâtea ori a voit s ă se spânzure. Gândeşte. Mai are nişte datorii, nu poate părăsi municipiul aşa, să râdă lumea prin bloc şi să se afle pe urmă în satul natal, de pe valea Călmăţuiului ce rău a ajuns. Acţionează . Dă din mâini. La capătul frânghiei e un cârlig improvizat dintr-un cui îndoit. De el e agăţată, ca o momeală pentru peştoii din canal, o pungă de plastic pe care scrie ce partid să votăm. În ea sunt: două pâini, o juma de chil de salam feliat, o cutie cartonată de brânză topită, o alta metalică de pateu, un flacon de vitamina C-200, un plic cu antinevralgice, un pacheţel ascunzând prezervative şi câteva bancnote, un pix ceramic cu pastă roşie şi un caiet studenţesc dictando pentru poezii lungi, cu hârtia de bună calitate, luat de la o gheretă UNESCO.

Frânghia coboară lent în timp ce pe betonul fumuriu de jeg răpăie scurt o ploaie caldă de lacrimi materne.

“Dă-te-n durerea mea!… Lasă-mă dracu’ în durerea mea!” – mormăi sadic de jos, ceva confuz despre suferinţă la om, o voce îngroşată de aurolac, profund nemulţumită de deranj, ca a unui sacerdot scos de la vreun ritual că a venit camionul cu lemne.

Punga foşni ca o albă frunză uscată . Frânghia se întoarse sus cu mişcări mai repezi decât la coborâre. Femeia cea fără de culoare o înfăşură cu grijă , tot aşteptând ca cei de jos sau cel de jos să se atingă de merindele livrate sau să spună mă car un bogdaproste, deşi învăţase demult că mila de altul nu presupune întotdeauna reciprocitate, dacă ai devenit dependentă şi o practici cu plăcere.