Citeste online Tara de dincolo de negura de Mihail Sadoveanu
Citeste online cartea "Țara de dincolo de negură" scrisa de Mihail Sadoveanu. Cartea este o colecție de povestiri scrisă de autor în scopul de a reaminti o serie de întâmplări adevărate trăite de Mihail Sadoveanu și de tovarășii săi în expedițiile lor de vânătoare; prozatorul constată cu regret că întâmplările petrecute în „Țara dincolo de negură” din bălțile Dunării și personajele cunoscute atunci au început să fie uitate de prietenul său George Topîrceanu și încearcă astfel să salveze acele amintiri chiar dacă trecerea timpului face ca poveștile să fie un pic înflorite.
Cumpără cartea "Țara de dincolo de negură" de Mihail Sadoveanu
Fragment
În plaurul plutitor, adică în pământul nou alcătuit din aluviuni, stuhuri, plante şi tot ce adună şi preface moartea , - o viaţă nouă şi înfrigurată fremăta. Plante necunoscute scânteiau în soare. Lejnicioare albastre se căţărau spre pămătufurile stuhului. Liane felurite se amestecau alcătuind draperii. Într-o luncă de tamarix, înflorită ca cerul, cântau într-un amurg privighetorile. În adâncul umbrei, în dosul acestui strălucit decor, miile de paseri şi de animale trăiau o viaţă neînfrânată. Şi subt ele, în apa fierbinte mâlul cald, altă viaţă a gângăniilor fără număr, fără sfârşit, multiplă şi fabuloasă, izvorâtă din veşnicie. Pajura ţipa sus în cer, unde curge râul cel mare al vânturilor. Mai aproape de noi pluteau şi vâsleau lebedele şi cormoranii. Lopătari albi se înşirau pe deasupra trestiilor. Din scorburi bătrâne de sălcii tresăreau egrete graţioase - ca nişte bucăţi de zăpadă înaripată. Şi raţele, şi gâştele, şi bâtlanii, şi cocorii, şi becaţele şi pescăruşii de felurite neamuri... Şi oamenii bizari cu care aveam raporturi, din alt neam şi altă zodie, ne vorbeau nu numai de felurimile de peşti ale gârlelor şi bălţilor, ci şi de animale ale plăviilor: lup şi mistreţ, vidră şi nurcă. Iar urechile noastre ascultau povestiri şi mai ciudate decât aceea a lui Caliniuc, pe care lau mâncat lupii, - întâmplare de altminteri mai adevărată decât toate adevărurile. Poposind subt revărsarea argintie a unei sălcii, stând amândoi cap la cap, am văzut gângănii înotătoare îmbrăcate în crustă cafenie tivită cu roş, alungându-se într-o rază de soare printre alte gângănii, puzderii de nenumărate forme. Ş-am auzit şi broaştele care au cântat oamenilor din locuinţile lacustre. Şi trecând pe lângă un ostrov, am văzut o livadă de gutăi, în care atârnau fructe mari de aur ca-n poveste. Debarcând în loc singuratic, departe de oamenii lumii noastre, am dat peste acel moş Procor, pe care se pare că lai uitat.
Trăia într-o căsuţă de ciamur, tristă ca şi bătrâneţa lui şi zbârlită ca şi el. Ai intrat în vorbă cu el şi ţi-a grăit de nişte întâmplări, care păreau neverosimile pentru că se petrecuseră în altă lume. Acolo, în afundurile Deltei, n-a ajuns încă mâna stăpânirii şi oamenii stau faţă în faţă cu natura şi cu Dumnezeu.
- Domnilor, ne spunea acel moş Procor, în tinereţele mele am avut eu o întâmplare năprasnică, de care îmi aduc aminte acuma la bătrâneţă. Am să v-o povestesc şi dumneavoastră, ca să aflaţi carei cel mai bun leac în asemenea împrejurare, pentru trupul şi pentru durerea omului. Am avut, cum vă spun, în acea vreme, o pricină cu nişte pescari, pentru o muiere cu care mă aveam eu bine.
Mă duceam cătră ea cu luntrea într-un colţ de luncă şi mă socoteam fericit pentru că eram tânăr şi nebun. M-a simţit omul care avea stăpânire asupra ei, şi şi-a luat tovarăşi alţi pescari; şi mau împresurat între stuhuri şi sălcii, între cer şi apă. După ce mau pălit cu vâslele în cap, m-au doborât la mal şi m-au zdrobit cât au poftit. Nu m-au prăvălit în apă: acolo m-ar fi mâncat gângănile şi peştii. Ci m-au lepădat la ostrovul meu, ca să mor ştiut de alţii şi să fiu îngropat creştineşte. Aşa am fost, domnilor, de bătut şi de zdrobit - încât nu mai aveam ştiinţă despre nimic. Ş-atuncea maica mea, care cunoştea multe şi văzuse şi altele, m-a oblojit întâi cu spirt şi cu pâne. După aceea a pus pe fraţii mei să junghie doi berbeci, şi m-au cusut aşa cum eram, numai o rană, în pieile acelea crude şi sângerate. Vă spun şi dumneavoastră doftoria asta - ca s-o folosiţi la nevoie. Eu eram să mor şi m-am făcut sănătos.
Noi i-am mulţămit pentru sfat; şi nu eram miraţi atât de leacul acela, cât de lipsa din povestirea moşneagului nostru a acelor vorbe care puteau să amintească societatea, legea şi puterea lumească. Omul, în acele meleaguri, trăieşte pe socoteala lui, ca şi mistreţul, ca şi lupul. Şi totuşi nu trăieşte mai rău decât noi, cei de dincoace.
"Tara de dincolo de negura" de Mihail Sadoveanu
DIN PACATE CARTEA NU MAI POATE FI CITITA ONLINE
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, carti electronice,
Cumpără cartea "Țara de dincolo de negură" de Mihail Sadoveanu
Fragment
În plaurul plutitor, adică în pământul nou alcătuit din aluviuni, stuhuri, plante şi tot ce adună şi preface moartea , - o viaţă nouă şi înfrigurată fremăta. Plante necunoscute scânteiau în soare. Lejnicioare albastre se căţărau spre pămătufurile stuhului. Liane felurite se amestecau alcătuind draperii. Într-o luncă de tamarix, înflorită ca cerul, cântau într-un amurg privighetorile. În adâncul umbrei, în dosul acestui strălucit decor, miile de paseri şi de animale trăiau o viaţă neînfrânată. Şi subt ele, în apa fierbinte mâlul cald, altă viaţă a gângăniilor fără număr, fără sfârşit, multiplă şi fabuloasă, izvorâtă din veşnicie. Pajura ţipa sus în cer, unde curge râul cel mare al vânturilor. Mai aproape de noi pluteau şi vâsleau lebedele şi cormoranii. Lopătari albi se înşirau pe deasupra trestiilor. Din scorburi bătrâne de sălcii tresăreau egrete graţioase - ca nişte bucăţi de zăpadă înaripată. Şi raţele, şi gâştele, şi bâtlanii, şi cocorii, şi becaţele şi pescăruşii de felurite neamuri... Şi oamenii bizari cu care aveam raporturi, din alt neam şi altă zodie, ne vorbeau nu numai de felurimile de peşti ale gârlelor şi bălţilor, ci şi de animale ale plăviilor: lup şi mistreţ, vidră şi nurcă. Iar urechile noastre ascultau povestiri şi mai ciudate decât aceea a lui Caliniuc, pe care lau mâncat lupii, - întâmplare de altminteri mai adevărată decât toate adevărurile. Poposind subt revărsarea argintie a unei sălcii, stând amândoi cap la cap, am văzut gângănii înotătoare îmbrăcate în crustă cafenie tivită cu roş, alungându-se într-o rază de soare printre alte gângănii, puzderii de nenumărate forme. Ş-am auzit şi broaştele care au cântat oamenilor din locuinţile lacustre. Şi trecând pe lângă un ostrov, am văzut o livadă de gutăi, în care atârnau fructe mari de aur ca-n poveste. Debarcând în loc singuratic, departe de oamenii lumii noastre, am dat peste acel moş Procor, pe care se pare că lai uitat.
Trăia într-o căsuţă de ciamur, tristă ca şi bătrâneţa lui şi zbârlită ca şi el. Ai intrat în vorbă cu el şi ţi-a grăit de nişte întâmplări, care păreau neverosimile pentru că se petrecuseră în altă lume. Acolo, în afundurile Deltei, n-a ajuns încă mâna stăpânirii şi oamenii stau faţă în faţă cu natura şi cu Dumnezeu.
- Domnilor, ne spunea acel moş Procor, în tinereţele mele am avut eu o întâmplare năprasnică, de care îmi aduc aminte acuma la bătrâneţă. Am să v-o povestesc şi dumneavoastră, ca să aflaţi carei cel mai bun leac în asemenea împrejurare, pentru trupul şi pentru durerea omului. Am avut, cum vă spun, în acea vreme, o pricină cu nişte pescari, pentru o muiere cu care mă aveam eu bine.
Mă duceam cătră ea cu luntrea într-un colţ de luncă şi mă socoteam fericit pentru că eram tânăr şi nebun. M-a simţit omul care avea stăpânire asupra ei, şi şi-a luat tovarăşi alţi pescari; şi mau împresurat între stuhuri şi sălcii, între cer şi apă. După ce mau pălit cu vâslele în cap, m-au doborât la mal şi m-au zdrobit cât au poftit. Nu m-au prăvălit în apă: acolo m-ar fi mâncat gângănile şi peştii. Ci m-au lepădat la ostrovul meu, ca să mor ştiut de alţii şi să fiu îngropat creştineşte. Aşa am fost, domnilor, de bătut şi de zdrobit - încât nu mai aveam ştiinţă despre nimic. Ş-atuncea maica mea, care cunoştea multe şi văzuse şi altele, m-a oblojit întâi cu spirt şi cu pâne. După aceea a pus pe fraţii mei să junghie doi berbeci, şi m-au cusut aşa cum eram, numai o rană, în pieile acelea crude şi sângerate. Vă spun şi dumneavoastră doftoria asta - ca s-o folosiţi la nevoie. Eu eram să mor şi m-am făcut sănătos.
Noi i-am mulţămit pentru sfat; şi nu eram miraţi atât de leacul acela, cât de lipsa din povestirea moşneagului nostru a acelor vorbe care puteau să amintească societatea, legea şi puterea lumească. Omul, în acele meleaguri, trăieşte pe socoteala lui, ca şi mistreţul, ca şi lupul. Şi totuşi nu trăieşte mai rău decât noi, cei de dincoace.
"Tara de dincolo de negura" de Mihail Sadoveanu
DIN PACATE CARTEA NU MAI POATE FI CITITA ONLINE
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, carti electronice,
Post a Comment