Rezumat și personaje principale Numele trandafirului de Umberto Eco

 Rezumatul scurt al romanului "Numele trandafirului" de Umberto Eco și personajele principale din carte și detalii despre titlul cărții. "Numele trandafirului" spune povestea unui călugăr franciscan pe nume William de Baskerville, care împreună cu Adso din Melk sunt trimiși la o mănăstire unde s-a comis o crimă. În timpul anchetei, alți călugări mod în mod misterios, dar cei doi reușesc până la urmă să descopere misterul din spatele acestor crime.

Cumpără cartea Numele Trandafirului sau poți s-o citești online.

Rezumat scurt "Numele trandafirului" de Umberto Eco
Călugărul franciscan William de Baskerville ajunge într-o mănăstire în care s-a comis o crimă. El este însoțit de Adso din Melk, numit astfel după mănăstirea benedictină Stift Melk, unde a făcut primii pași în profesia de călugăr.

Pe măsură ce povestirea evoluează, alți călugări mor în mod misterios. Cele două personaje principale studiază o bibliotecă medievală labirintică, înțeleg forța distrugătoare a râsului și ajung față în față cu Inchiziția, pe care William de Baskerville o slujise în trecut, dar a părăsit-o între timp. Cu ajutorul logicii, și comițând greșeli semnalate de Adso (căruia Eco îi atribuie narațiunea), el reușește să dezlege misterul crimelor de la mănăstire, fără însă să reușească să prevină nici una.

La un nivel strict elementar, romanul exemplifică metoda scolastică pentru rezolvarea unei crime; este o metodă care era foarte cunoscută în secolul al XIV-lea, bazată pe raționament deductiv, în special pe silogisme. William refuză să accepte ca motiv al crimelor simpla posedare demonică, în ciuda faptului că demonologia servea adesea ca explicație. Deși în mănăstire există o înțelegere greșită a evenimentelor, iar călugării, sub influența profețiilor larg răspândite ale lui Gioacchino da Fiore, credeau că trăiau ultimele zile înainte de venirea lui Anticrist (Apocalipsa după Ioan era o carte cunoscută în amănunt, și frecvent citată), William, prin concepțiile sale empirice, reușește să demonstreze că, de fapt, criminalii sunt oameni în carne și oase. Adunând fapte și observații, urmându-și intuiția și metoda dialectică, el hotărăște ce trebuie investigat, așa cum era prescris unui scolastic. Totuși, simpla folosire a logicii nu ajunge. Variatele semne și întâmplări au semnificație numai în contextele lor date, iar William trebuie să fie mereu atent la contextul în care interpretează misterul. Într-adevăr, întreaga povestire îl determină pe narator, Adso, și pe cititor să recunoască mereu contextul pe care îl folosește pentru interpretare, ridicând întregul text la niveluri variate, la care au semnificații hermeneutice diferite. Există de fapt cel puțin două narațiuni (activitatea de detectiv a lui William grefată pe dezbaterea religioasă, dar cu profunde implicații politice, dacă Cristos a avut în proprietate bunuri, relevantă în chestiunea ordinelor mendicante) fiecare având interpretări și surse de semnificație variate. Multe interpretări și surse erau controverse în cadrul dezbaterii politico-religioase medievale, gravitând în jurul a ceea ce pare cheia spre înțelegerea și adevărata interpretare a cazului. Deși unele speculații ale lui William nu corespund exact cu evenimentele ulterioare, ele duc la rezolvarea cazului de la mănăstire.

Despre titlul cărții "Numele trandafirului"
Eco brodează în jurul titlului în Post scriptum. De fapt, Eco a afirmat că a avut intenția de a găsi un „titlu complet neutru”. Într-o versiune a povestirii, după ce a terminat romanul, Eco a propus în grabă vreo zece titluri pentru roman, cerând câtorva prieteni să aleagă unul dintre ele. Ei au ales Numele trandafirului.

Într-o altă versiune a povestirii, Eco dorise titlul neutru Adso de Melk, însă a fost refuzat de editorul său, apoi titlul Numele trandafirului „mi-a venit în minte din întâmplare”. Eco a scris că i-a plăcut acest titlu „pentru că trandafirul este un simbol atât de plin de semnificații încât până acum abia dacă mai are vreo semnificație nouă.”

Ultimul rând al cărții, Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus se traduce literal: „Trandafirul de ieri rezistă datorită numelui său, dar noi avem doar nume ale trandafirului fără rost”. Sensul general, după cum a spus Eco, era că din frumusețea trecutului, care acum a dispărut, ne-a rămas doar numele. În acest roman, „trandafirul” pierdut poate fi considerat a fi asemenea volumului Poetica de Aristotel (acum pierdută pentru totdeauna), deoarece splendida bibliotecă a fost distrusă, iar frumoasa fată din carte este acum moartă. Noi știm aceste lucruri doar din descrierea făcută de Adso — noi avem doar numele cărții despre comedie, dar nu avem conținutul. Așa cum afirmă Adso, la finalul celei de a cincea zi, el nu mai știe nici măcar numele fetei pentru a o jeli. Oare acest lucru înseamnă că ea nu rezistă deloc trecerii timpului?

Este posibil ca aceasta să fie o greșeală intenționată de traducere. Acest citat a fost tradus și ca „Romei de ieri i-a rămas doar numele, ne-au rămas doar simple nume”. Acest rând este un vers scris de Bernard de Cluny, un călugăr din secolul al XII-lea, cunoscut și ca Bernard de Morlaix. Manuscrisele medievale ale acestui rând nu sunt identice; Eco citează o variantă medievală, cu exactitate, însă Eco nu știa, la vremea aceea, de existența unui text tipărit pentru publicul larg în edițiile moderne, în care se face referire la Roma (Roma), nu la trandafir (rosa). Textul alternativ, cu ceea ce conține, sună astfel: Nunc ubi Regulus aut ubi Romulus aut ubi Remus? / Stat Roma pristina nomine, nomina nuda tenemus. Acest text se traduce ca „Unde sunt acum Regulus, sau Romulus, sau Remus? / Romei de ieri i-a rămas doar numele, ne-au rămas doar simple nume”. Apărut în 1980, romanul Numele Trandafirului, care l-a impus pe semioticianul Eco drept romancier este o carte cât o întreagă bibliotecă, cât biblioteca din Edificiu și la fel de labirintică și plină de sensuri ascunse.

Personajele cărții "Numele trandafirului"
Personaje principale
Guglielmo (William) din Baskerville — personaj principal, călugăr franciscan și filosof
Adso din Melk — povestitor, novice benedictin, copist și discipol al lui William

Personaje la mănăstire
Abbone de Fossanova — stareț al mănăstirii benedictine, moare prin asfixie (a șasea persoană ucisă)
Ubertino de Casale — călugăr franciscan aflat în exil și prieten cu William
Severinus de Sant’ Emmerano — botanist, a patra victimă
Malachia de Hildesheim — bibliotecar, al cincilea călugăr ucis
Berengar de Arundel — asistent al bibliotecarului Malachia, al treilea care a murit
Adelmo de Otranto — Miniaturist, decorator cu anluminuri al manuscriselor medievale. Acest novice a fost primul care a murit.
Venantius de Salvemec — traducător de manuscrise, și el novice. El a murit al doilea.
Becio de Uppsala — Acest novice studiază retorica. Malachia îi oferă postul vacant de ajutor de bibliotecar, pe care el îl acceptă cu entuziasm.
Alinardo de Grottaferrata — cel mai vârstnic călugăr
Jorge de Burgos — călugăr vârstnic și cărturar orb; al șaptelea și ultimul mort
Remigio de Varagine — chelar
Salvatore de Montferrat — călugăr și asociat al lui Remigio
Nicholas de Morimondo — sticlar
Aymaro de Alessandria — călugăr guraliv și sarcastic
Pacificus de Tivoli
Waldo de Hereford
Magnus de Iona
Patrick de Clonmacnois
Rabano de Toledo

Personaje în afara mănăstirii
Michael de Cesena — conducătorul spiritual al Franciscanilor
Bernardo Gui (Guidoni) — inchizitor și conducător al legației papale
Bertrand del Poggetto — Cardinal și conducător al legației papale
O tănără țărancă din satul care se află mai jos de mânăstire