Citeste online cartea Aventuri Solitare de Octavian Paler

Citeste online cartea "Aventuri Solitare" scrisa de regretatul scriitor roman, Octavian Paler



fragment
  Camera are ferestre mari, acoperite cu perdele, din pânză cam grosolană, verzi, cu pătrate galbene. O astfel de perdea acoperă ÅŸi uÅŸa care dă spre balcon. DimineaÅ£a, când răsare soarele, lumina macerează Å£esătura. Eu mă trezesc, însă, înainte, căci aici mă culc mai devreme decât în BucureÅŸti. Ies în
balcon şi mă uit, cum am făcut şi în alte veri, spre marea taină a mării. La ceasul în care se îngână ziua cu noaptea, marea are ceva ciudat. Pe apele ei suflă parcă duhul Genezei. Valurile spală ţărmul cu o nepăsare grea, inerţială, şi am senzaţia stranie că mă aflu înainte de apariţia vieţii pe Pământ:
  Mi-am fixat un program riguros. ÃŽn jur de ÅŸapte ÅŸi jumătate, cobor să iau micul dejun, apoi mă aÅŸez în faÅ£a maÅŸinii de scris. (Aveam poftă de o polemică ÅŸi pe urmă vroiam demult să-mi lămuresc niÅŸte obsesii.) Voi lucra, ca "emigrant" în antichitate,numai când ceilalÅ£i sunt pe plajă, ca să nu-mi deranjez vecinii cu zgomotele hodorogitei mele "Smith Corona". La douăsprezece fix, mă duc pe plajă. Nu-mi iau cu mine nici prosop, nici alte lucruri, ca să-mi pot face fără griji "turele" între cele două diguri. Când am ieÅŸit ieri din apă, plaja era aproape goală. Lumea fuge de soarele brutal ÅŸi se grăbeÅŸte la masă. Eu mănânc printre ultimii, în seria a doua. După-amiază, pe la cinci, mai înot o jumătate de oră, apoi casc gura la cei care joacă ÅŸah pe terasă ori citesc. După cină, ies să fac un tur pe faleză... Pare cam monotonă o asemenea zi, dar asta nu mă supără. Se întâmplă aici ceva, aproape inexplicabil, care Å£ine parcă de taumatur-gie... ÃŽn fine, să mă apuc de treabă.

"Aventuri Solitare" de Octavian Paler


Din pacate cartea nu poate fi pusa pe site pentru a fi citita online, asa ca nu ne ramane de facut decat sa va indrumam sa o cumparati.

Puteti cumpara cartea din libraria Elefant.ro la pretul de 35,96 lei. Deocamdata cartea are pretul redus de la 39,95 de lei.
Tip coperta: Cartonata
Format: 130x200
Numar pagini: 328
Editura: Polirom

Comanda cartea


Sau o puteti cumpara din libraria Libris.ro la pretul de 37.95 lei. Libraria Libris.ro ofera transport gratuit pentru orice comanda.
Format: 130x200
Nr. pagini: 328
Editura: POLIROM

Comanda cartea




Vezi si:
Ultimele carti adaugate
Autori
Autori la inceput
Dex Online - BiblioDex
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,