Jane Austen
Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia, d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia) a fost o romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vietii interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice si burlesti, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influentă deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vietii, nu a avut prea mult succes.
Născută ca cel de-al saptelea copil din opt (a avut cinci frati si o soră mai în vîrstă, respectiv un frate mai tânăr) într-o familie mare si unită aflată la marginea de jos a nobilimii engleze, Jane și-a trăit toată viața în familia sa. La început educația și-a primit-o de la tatăl și de la frații ei, dar și prin intermediul cititului. Educația sa formală a luat sfârșit când a părăsit școala Mânăstirii din Reading după un an și jumatate, cu puțin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea “Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris primul său roman, Elinor și Marianne. Apoi s-a îndragostit.
Jane l-a întalnit pe Tom Lefroy la Hampshire în timpul vacanței de Crăciun în anul 1795. La jumătatea lunii ianuarie, el a plecat la Londra pentru a studia dreptul. Jane l-a văzut din nou la Londra în august, însa nu se mai cunoaște nimic despre relația lor până în toamna lui 1798 când se dovedește că aceasta nu a avut niciun rezultat. (Unica sora a lui Jane a ars multe dintre scrisorile acesteia, nemairămânând niciuna datată între 18 septembrie 1796 și octombrie 1798.) Acești doi ani s-au numarat printre cei mai fructuoși din viața lui Jane. După ce s-a întors de la Londra a scris Mândrie și prejudecată, apoi a rescris Elinor și Marianne sub titlul de Rațiune și simțire și, în final, Mânăstirea Northanger, pe care l-a terminat în 1799. Nu a mai scris niciunun roman timp de peste zece ani.
Dezamăgirea sa în dragoste poate fi, în parte, motivul tăcerii sale, însă un eveniment și mai devastator a fost plecarea din Steventon a familiei sale în 1801, când tatal său s-a pensionat, pentru a trăi în Bath, un loc pe care Jane îl ura. În decembrie 1802 un tânăr bogat o cere de soție pe Jane și ea acceptă; totuși, a doua zi, iși retrage acceptul. Câteva luni mai târziu vinde Mânăstirea Northanger unui editor pentru 10 £ dar așteaptă în zadar publicarea cărții.
Tatăl ei a murit în 1805, iar în anul următor Jane împreuna cu mama și cu sora sa s-au mutat în Southampton unde au rămas până în vara anului 1809 când se mută în Chawton, satul Hampshire din care Jane Austen și-a lansat, în sfârșit, cariera de romancieră. A terminat Persuasiune cam cu un an înainte de moartea sa provocată de boala Addison pe 18 iulie 1817.
Suportul stabil al familiei sale a fost esențial în dezvoltarea lui Austen ca scriitor profesionist. Perioada în care Jane și-a dezvoltat capacitățile artistice a început în adolescență și a durat până la vârsta de treizeci și cinci de ani. În această perioadă, ea a scris trei romane importante și l-a început pe al patrulea. Din 1811 până în 1815, prin apariția romanelor “Rațiune și simțire”(1811), “Mândrie și prejudecată”(1813), “Parcul Mansfield” (1814) și “Emma”(1815), ea a avut succes ca scriitor. A mai scris alte două romane, “Mănăstirea Northanger” (scris între anii 1798 - 1799 și revizuit mai târziu) și “Persuasiune”, ambele publicate după moartea sa în 1817, și l-a început pe un al treilea (denumit eventual “Sanditon”), dar a decedat înaintea finalizării sale.
sursa: Wikipedia
Carti scrise de Jane Austen
Romane
Rațiune și simtire (1811)
Mandrie si prejudecata (1813)
Parcul Mansfield (1814)
Emma (1815)
Mânăstirea Northanger (1818) (postmortem)
Persuasiune (1818) (postmortem)
Scurte ficțiuni
Lady Susan (1794, 1805)
Ficțiuni nefinalizate
The Watsons (1804)
Sanditon (1817)
Alte opere
Sir Charles Grandison (1793, 1800
Plan al unui Roman (1815)
Poeme
Jucători
Scrisori
Juvenilia – Primul Volum
Juvenilia – Al doilea Volumul
Juvenilia – Al treilea Volum
Cuvinte cheie: autori, scriitori, Jane Austen, biblioteca online
Post a Comment