Anton Pann

Anton Pann (data naşterii incertă, cândva între 1794-1797, 4 noiemprie 1854) este un poet, un compozitor de muzică religioasă, un profesor român de muzică, de origine rrom din Bulgaria. A fost supranumit de Mihai Eminescu "finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb" în poemul Epigonii. Este fiul lui Pantoleone Petrov, un căldărar din Sliven, o localitate din Bulgaria iar mama sa se numea Tomaida. Prin prescurtarea numelui de familie şi romanizare va fi numit Anton Pann.
   El părăseşte, încă din copilărie, locurile natale. În timpul războiului ruso-turc, din anii 1806 pânaă în 1812, mama sa, Tomaida, rămasă văduvă, pribegeşte cu copiii în nordul Dunării. După o scurtă şedere la Chişinău, unde ajunsese doar cu Anton, în urma morţii celor doi fii mai mari, înrolaţi în armata rusă şi căzuţi la asediul Brăilei, Tomaida ia din nou drumul spre sud, stabilindu-se la 1812 în Bucureşti.

   Aici, Pann, cu vocea lui neobişnuit de frumoasă, datorită căreia a fost primit si in corul bisericii din Chişinău, intră cântăreţ la biserica Sfinţilor şi paracliser la biserica Olari.
   Învaţă doi ani la Şcoala de psaltichie, înfiinţată în 1816 de Petru Efesiu, deţinător şi al unei tipografii, în care Pann va lucra ca tipograf şi, mai apoi, o va şi conduce.
   Între anii 1826 şi 1828, este profesor de muzică la o şcoală a episcopiei din Rîmnicu Vâlcea. În 1828, devine cântăreţ bisericesc la Şchei din Braşov.

   Dintre scrierile lui Pann s-au tipărit mai întâi lucrările de muzică ecleziastică (bisericească). Pe la 1820, el fusese numit într-o comisie care avea misiunea de a adapta cântările liturgice greceşti la noul sistem de psaltichie. Dar Pann nu a lucrat numai la “românirea” liniei melodice, ci şi la aranjarea şi şlefuirea textelor. După 1840, Pann va scoate mai multe lucrări cu caracter bisericesc.

Citeste cartea "Povestea vorbii" de Anton Pann


Biografie
   1794-1797 - Se naşte la Sliven, în Bulgaria, poetul de mai târziu, Anton Pann.
   1806-1812 - Se refugiază în urma războaielor ruso turce la nordul Dunării, unde vine cântăreţ într-o biserică din Chişinău, Basarabia.
   1812 - Ajunge la Bucureşti, alături de mama sa. Devine paraclisier şi cantor la Biserica Olari, şi apoi la biserica Sfinţilor. Vocea frumoasă îl duce la şcoala de muzică bisericească, înfiinţată de Petru Efesiul. Ion Ghica dă drept sigură informaţia că ar fi urmat cursurile Liceului Sfântu Sava, informaţie infirmată de istoricul literar Paul Cornea , autorul monografiei Anton Pann din care am extras aceste date biografice.
   1821 - Se refugiază în timpul revoltei lui Tudor Vladimirescu la Braşov unde devine psalt la biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului. Aici îl cunoaşte pe poetul Ion Barac, cel care l-a iniţiat în scrierea versurilor. Lucian Blaga va descrie această perioadă în piesa sa de teatru Anton Pann. Piesă ce are trei acte (1945).
   1827-1837 - Compune numeroase cântări liturgice şi tipreşte volumele Versuri muziceşti ( 1830), Poezii deosebite sau cântece de lume(1831), Îndreptătorul beţivilor (1832), Hristoitia sau Şcoala moralului (1834), Noul Erotocrit (1837)
   1830 - După o căsătorie cu Anica, o fată de doar 16 ani este dat afară din biserică dar va fi numit profesor de muzică la o şcoală de copii
   1844 - Publică în revista Foaie pentru minte, inimă şi literatură partitura cântecului Marş de primăvară
   1846 - editează volumul Poezii populare de Anton Pann, broşura I. În 1845 tipărise unul dintre primele noastre metode de muzică religioasă, purtând titlul Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau Gramatica melodică.
   1847 - Apare capodopera sa, Povestea vorbii. De prin lume adunate. Şi iarăşi la lume date , operă unică a literaturii române.
   1848 - alcătuieşte un ghid de conversaţie în trei limbi, ruseşte, româneşte şi turceşte, intitulat Dialog în trei limbi . Se implică activ în susţinerea revoluţiei de la 1848, compune muzica imnului Deşteaptă-te române , devenit după 1989 imnul naţional al României, pe versurile lui Andrei Mureşanu din poemul Un răsunet.
   1849 - Îşi redactează propriul epitaf, intitulat Adiata, primul epitaf poetic de la noi pe care şi l-ar fi dorit încrustat „pe un stâlp de monument/ De marmură, să nu-i strice/ Tăria vreu element”
Epitaful propriu zis suna cam aşa : « Aici s-a mutat cu jale/ În cel mai din urmă an/ Care în cărţile sale/ Se citeşte Anton Pann.// Acum mâna-i încetează/ Ce la scris mereu şedea, /Nopţi întregi nu mai lucrează/ La lumină cărţi să dea. // Împlinindu-şi / Şi talantul neîngropând/ Ş-a făcut călătoria/ Dând în lume altor rând”
Va muri în 1854 şi va fi îngropat în curtea bisericii Lucaci din Bucureşti, având la cap o modestă cruce de piatră văruită.