Citește Un Veac de Singuratate de Gabriel Garcia Marquez

 Citește cartea online "Un Veac de Singuratate" scrisă de Gabriel Garcia Marquez despre istoria satului columbian fictiv Macondo. Acțiunea se derulază pe o perioada de peste o sută de ani si prezintă ascensiunea și prăbușirea familiei Buendia. La începutul romanului, satul Macondo cuprinde doar câteva case pentru ca în decursul mai multor ani, să se dezvolte, dar concentrat mereu în jurul locuinței familiei Buendía. Membrii ei sunt primii locatari și intemeietorii satului, nucleul tuturor evenimentelor. Relevante prin intermediul unor uimitoare falduri temporale, personajele moștenesc numele și înclinațiile familiei, dezvăluind stiluri de viață care se dedublează și se repetă.

Cartea "Un Veac de Singuratate" a câștigat Premiul Nobel în 1982.

Fragment

    — Pământul este rotund ca o portocală.
    Ursula îşi pierdu răbdarea:
    — Dacă ai chef să înnebuneşti, înnebuneşte singur, strigă ea. Nu încerca însă să bagi în capul copiilor ideile tale ţigăneşti!
    José Arcadio Buendía, nepăsător, nu se lăsă intimidat de mânia soţiei sale care, într-un acces de furie, îi zdrobi de pământ astrolabul. El îşi construi altul, convocă în odaia sa pe bărbaţii din sat şi le demonstră, cu teorii din care nimeni nu înţelegea nimic, cum se poate reveni la punctul de plecare navigând mereu în direcţia răsăritului. Satul întreg era convins că José Arcadio Buendía îşi pierduse minţile, când sosi Melchiade care puse lucrurile la punct. El lăudă în public inteligenţa acestui om care, printr-o speculaţie astronomică pură făurise o teorie verificată deja în practică, chiar dacă nu era cunoscută încă în Macondo, şi în semn de admiraţie îi făcu un cadou care avea să aibă repercusiuni decisive asupra viitorului satului: un laborator de alchimie.
    Între timp, Melchiade îmbătrânise cu o repeziciune surprinzătoare. Pe vremea primelor sale vizite i-ai fi dat aceeaşi vârstă ca lui José Arcadio Buendía. Dar în timp ce acesta îşi păstra energia puţin obişnuită care-i îngăduia să răstoarne un cal numai prinzându-l de urechi, ţiganul părea ros de o boală tenace. Erau de fapt urmările bolilor stranii şi multiple contractate în cursul nenumăratelor sale înconjururi ale pământului. După cum îi povesti el însuşi lui José Arcadio Buendía în timp ce-i ajuta să-şi instaleze laboratorul, moartea îl urmărea pretutindeni dându-i mereu târcoale, fără a se hotărî totuşi să-şi înfigă ghearele în el. Scăpase din toate catastrofele şi flagelurile pe care le îndurase omenirea. Supravieţuise pelagrei în Persia, scorbutului în arhipelagul Sundei, leprei în Alexandria, boalei beriberi în Japonia, ciumei bubonice în Madagascar, cutremurului de pământ din Sicilia şi naufragierii unui furnicar de oameni în strâmtoarea Magellan. Această fiinţă miraculoasă, care susţinea că deţine cheile lui Nostradamus, era un personaj lugubru, învăluit în tristeţe, cu o privire de asiatic care părea să cunoască faţa ascunsă a oricărui lucru. Purta o pălărie neagră şi mare care semăna cu aripile întinse ale unui corb, şi o jiletcă de catifea patinată toată de cenuşiul verzui al veacurilor. Dar în ciuda ştiinţei sale nemăsurate şi a misterului care îl înconjura, suporta povara condiţiei umane şi pământeşti, care-l făcea să se împiedice în problemele mărunte ale vieţii cotidiene. Se plângea de infirmităţile bătrâneţii, suferea din pricina celor mai mici neajunsuri materiale, şi încetase de mult să mai râdă, scorbutul smulgându-i toţi dinţii. José Arcadio Buendía avu certitudinea că ziua în care, la ceasul sufocant al amiezii, Melchiade îi destăinui aceste secrete, avea să marcheze începutul unei prietenii foarte strânse. Istorisirile sale fantastice îi atraseră admiraţia copiilor. Aureliano, care pe vremea aceea nu avea mai mult de cinci ani, avea să păstreze toată viaţa imaginea lui din acea după-amiază, când cu spatele întors spre oglindirea metalică a ferestrei, le revelase, cu vocea lui profundă de orgă, căile către ţinuturile cele mai întunecoase ale imaginaţiei, în timp ce de pe tâmple îi picura, din pricina căldurii, stropi de grăsime topită. José Arcadio, fratele său mai mare, avea să transmită acea viziune minunată, ca o amintire ereditară, tuturor urmaşilor săi. Ursula, dimpotrivă, a rămas cu o amintire foarte urâtă despre acea vizită, căci a pătruns în odaie tocmai în clipa când, din neatenţie, Melchiade spărsese un flacon cu biclorură de mercur:

    — Miasmele diavolului, zise ea.
    — Nicidecum, o corectă Melchiade. S-a dovedit că diavolul are proprietăţi sulfurice, pe când asta ce vezi nu-i decât un pic de sublimat.
    Pe acelaşi ton profesional, se lansă într-o expunere savantă a forţelor diabolice ale chinovarului, însă Ursula nu-l luă în seamă şi-i duse pe copii să se roage. Acel miros înţepător avea să-i rămână mereu în memorie, nedespărţit de amintirea lui Melchiade.
    Laboratorul embrionar cuprindea - în afară de o mare mulţime de recipienţi, pâlnii, retorte, filtre şi strecurătoare - un atanor destul de rudimentar, o eprubetă de cristal cu gât lung strâmt, în chip de ou filozofic, şi un distilator fabricat chiar de către ţigani, după descrierile moderne ale alambicului cu trei ramuri al Mariei evreica. Pe lângă toate astea, Melchiade îi mai lăsă nişte eşantioane din cele şapte metale corespunzătoare celor şapte planete, formulele lui Moise şi Zosima pentru înmulţirea aurului şi o serie de însemnări şi schiţe privind proprietăţile Marelui Maestru, care permiteau celui care va şti să le interpreteze să se lanseze în fabricarea pietrei filozofale. Sedus de simplitatea formulelor pentru înmulţirea aurului, José Arcadio Buendía îi făcu curte Ursulei timp de câteva săptămâni pentru ca să-l lase să-i dezgroape monedele coloniale şi să le înmulţească de atâtea ori de câte ori se putea diviza mercurul. Ca întotdeauna, Ursula cedă în faţa încăpăţânării neclintite a bărbatului ei. José Arcadio Buendía aruncă atunci treizeci de dubloni într-o căldare şi-i topi la un loc cu pilitură de cupru, de orpiment, de sulf şi de plumb. Puse totul să clocotească la foc încins într-o căldare plină cu ulei de ricină, până ce obţinu un sirop gros cu miros pesti-lenţial, care te făcea să te gândeşti mai degrabă la caramelul vulgar decât la aurul magnific. În urma distilărilor disperate şi până la urmă dezastruoase, topită la un loc cu cele şapte metale planetare, prelucrată cu mercurul ermetic şi cu vitriol de Cipru şi coaptă din nou în untură de porc în lipsă de ulei de hrean preţioasa moştenire a Ursulei fu redusă la câteva rămăşiţe carbonizate, care nu se puteau dezlipi de pe fundul căldării.

Citește online cartea "Un Veac de Singuratate" de Gabriel Garcia Marquez