Citește cartea Manager la Minut de Ken Blanchard și Spencer Johnson
Citește online cartea "Manager la Minut" despre teoria managementului, scrisă de Ken Blanchard și Spencer Johnson. Manager la Minut este o carte scurtă de Ken Blanchard și Spencer Johnson. Scurtul volum spune o poveste, relatând trei tehnici ale unui manager eficient: țeluri de un minut, laude de un minut și mustrări de un minut. Fiecare dintre acestea durează doar un minut, dar se presupune că are un beneficiu de durată. La scurt timp după publicare, cartea a devenit un bestseller al New York Times. Cartea Manager la Minut s-a vândut în 15 milioane de exemplare și a fost tradusă în 47 de limbi.
Fragment
Cînd spunem „cel mai bine", ne referim la modul în care oamenii dau rezultate optime. Au o atitudine pozitivă faţă de ei înşişi, faţă de locul de muncă şi faţă de ceilalţi oameni cu care lucrează.
Manager la minut este o alegorie care împleteşte ceea ce ne-au învăţat alţii mai experimentaţi ca noi şi propria noastră experienţă. Recunoaştem importanţa acestor surse de înţelepciune. Mai ştim şi că oamenii cu care dumneavoastră lucraţi ca manager vă vor privi ca pe propria lor sursă de înţelepciune.
De aceea avem convingerea că veţi culege cunoştinţele practice din această carte şi le veţi aplica în activitatea dumneavoastră de zi cu zi. Căci, aşa cum ne sfătuia înţeleptul confucius: „esenţa cunoaşterii este ca, având-o, să o şi aplicăm."
Sperăm să aveţi plăcerea de a aplica ceea ce învăţaţi din manager la minut şi, în consecinţă, dumneavoastră şi cei cu care lucraţi să vă bucuraţi de o viaţă mai bună, mai fericită şi mai productivă.
Căutarea
A fost odată un tânăr inteligent care căuta un manager eficient.
El dorea să lucreze pentru un astfel de manager. Dorea să devină un astfel de manager.
Căutarea aceasta îi irosise mulţi ani şi-l purtase până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
Mersese în orăşele de provincie şi în marile capitale ale lumii.
Stătuse de vorbă cu o mulţime de manageri: cu funcţionari guvernamentali şi ofiţeri de armată, cu şefi de şantiere şi directori de companii, cu profesori universitari şi şefi de echipă, cu şefi de birou şi directori de fundaţii, de magazine mari şi mici, de restaurante, bănci şi hoteluri, cu bărbaţi si femei, tineri şi vârstnici. Intrase în tot felul de birouri, mari şi mici, luxoase sau austere, cu sau fără ferestre. Treptat, începu să cunoască marea varietate de modalităţi în care oamenii conduc alţi oameni.
Dar nu întotdeauna îi plăcea ceea ce vedea.
Întâlnise mulţi manageri „duri", ale căror organizaţii păreau să prospere în timp ce oamenii pierdeau.
Unii dintre şefii lor îi considerau buni manageri. Dar majoritatea subalternilor erau de altă părere.
Ajungând în fiecare dintre birourile acestor „manageri duri", tânărul punea următoarea întrebare:
— Ce fel de manager consideraţi că sunteţi? Răspunsurile veneau aproape invariabil: „sunt un manager autocrat — ţin situaţia sub control", i se spunea, „un manager care acţionează din umbră", „neînduplecat", „realist", „axat pe profit", le simţea mândria în glas şi interesul pentru rezultate.
Citește cartea "Manager la Minut" de Ken Blanchard și Spencer Johnson
Post a Comment