Citeste cartea Insula Giuvaierelor de Karl May
Citeste online cartea electronică "Insula Giuvaerelor" scrisa de Karl May. În cartea Insula Giuvaerelor aventurile eroilor din cartea Secretul țigăncii continuă și îl regăsim pe Katombo, un marinar neînfricat, străbătând oceanele și dând de de urma banditului Natter care evadase din închisoarea unde era încarcerat. El se află în căutarea fabuloasei comori ce a aparținut unui maharajah ucis de colonialiștii englezi.
fragment
Golful ce se află lângă orăşelul Fallum ― renumit pentru staţiunea sa balneară ― are în partea dreaptă o coastă mult ieşită în afară şi alcătuită din stânci ascuţite, iar în stânga o limbă de pământ, care înaintează în mare sub forma unui pisc ascuţit, acoperit până în vârf de o pădure deasă de stejar şi fag. Pădurea e străbătută doar de câteva poteci înguste, care îngăduie vizitatorilor staţiunii să soarbă în linişte aerul curat şi să fugă de zgomot.
Limba de pământ opreşte valurile furioase, iar pădurea înăbuşă vânturile puternice dinspre golf, astfel că staţiunea atrage numeroşi vizitatori şi îngăduie chiar firilor sfioase să se scalde în voie sau să vâslească, fără să se teamă de valuri.
Într-o frumoasă după-amiază de iulie, trei femei se preumblau agale pe una din potecile pădurii, înfăţişând un grup ciudat. În afară de faptul că toate trei purtau pălării galbene, de vară, una era îmbrăcată în albastru, alta în verde şi cealaltă în roşu-purpuriu. Femeia îmbrăcată în albastru, foarte înaltă şi slabă, ducea în braţe o pisicuţă zbârlită şi pestriţă; cea în verde, măruntă şi subţire, ducea un cobai; iar cea în roşu-purpuriu, mică şi foarte grasă, ţinea în braţe o veveriţă, care era legată de gâtul stăpânei sale cu un lanţ de aur şi o zgărdiţă. Nimeni n-ar fi putut bănui că aceste doamne, atât de deosebit înzestrate de natură, sunt surori.
— Da, scumpa mea Wanka, suspină cea îmbrăcată în albastru, fratele nostru Emil este mult mai atent cu doamnele străine şi cu câinii lui urâcioşi, decât cu noi. Bărbaţii sunt şi rămân nişte barbari, faţă de care nu ştii cum să te porţi, oricât de îngăduitoare ai fi!
— Nu vor să înţeleagă niciodată, dragă Freya, că suntem mult mai gingaşe şi mai simţitoare decât ei, replică cea în verde. De aceea, nu se poate lua nici unei fete în nume de rău, dacă nu e în stare să se hotărască să-şi lege viaţa de vreun membru al acestui sex de vandali.
— Da, interveni cu voce groasă cea în purpuriu, am ales partea cea mai bună şi să nu renunţăm la ea, cu toate că mai ales mie mi-ar fi foarte lesne să mă căsătoresc în condiţii strălucite. — Mai ales ţie? întrebă pe un ton batjocoritor cea care purta pisicuţa. Auzi, Wanka? Acest „mai ales” sună oarecum jignitor pentru noi. Sora noastră Zilla crede, fiindcă-i cea mai tânără dintre noi, că i se oferă mai multe posibilităţi de căsătorie decât nouă. Femeile nu pot îmbătrâni niciodată. Cei treizeci şi patru de ani ai mei sunt…
— Iartă-mă, Freya, protestă grăsuna, în noiembrie ai împlinit treizeci şi nouă de ani.
— Treizeci şi nouă? Ah, s-ar părea că te sinchiseşti mai mult de vârsta altora, decât de a ta.
— Nu, dar îmi pot da foarte uşor seama, fiindcă ne despart tocmai zece ani, ― tu ai treizeci şi nouă, iar eu douăzeci şi nouă.
— Fie şi aşa! Dar n-are nici un rost să ne certăm pentru asemenea lucruri fără însemnătate! Farmecul de căpetenie într-o legătură conjugală, pe lângă însuşirile sufleteşti, este înfăţişarea femeii ― şi în privinţa aceasta trebuie să recunoaşteţi că vă întrec şi sunt în stare să plac oricărui bărbat.
— Sunt destui bărbaţi care preţuiesc mai mult o făptură subţiratică, decât una înaltă, se îngâmfă Wanka.
— Iar eu vă asigur că majoritatea bărbaţilor socotesc corpolenţa ca fiind cea mai ispititoare, adăugă Zilla. Asta mi-a spus-o chiar sublocotenentul von Wolff, pe care, după cum ştiţi, îl număr printre ultimele mele cuceriri.
— Tu? exclamă doamna cea înaltă. Chiar alaltăieri mi-a mărturisit că m-a visat.
"Insula Giuvaierelor" de Karl May
Vezi ultimele carti adaugate
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,

Post a Comment