📚 Transformă Ora de Culcare într-o Călătorie de Suflet Descoperă colecția noastră de eBook-uri concepute să aline, să educe și să inspire.

Povești Terapeutice Scurte

4-11 ANI

50 de povești terapeutice pentru curaj și liniște.

  • Gestionarea emoțiilor mari
  • Adaptarea la școală

O „trusă de prim ajutor” emoțional pentru micile și marile provocări ale copilăriei.

Descarcă eBook-ul pe Kobo

Poveștile Anotimpurilor

NOAPTE BUNĂ

40 de povești magice despre natură și zâne.

  • Legende pentru fiecare anotimp
  • Ideal pentru ritualul de seară

Explorează minunile naturii prin 40 de aventuri de neuitat.

Descarcă eBook-ul pe Kobo

Citește online poezia Cântec femeiesc de Adrian Păunescu

Citește online poezia "Cântec femeiesc" scrisă de poetul român Adrian Paunescu despre mama și bunica lui și despre femei în general.

Poezia "Cântec femeiesc" de Adrian Păunescu
Aşa e mama şi a fost bunica,
Aşa suntem, femei lângă femei,
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele" ce slujesc pe „ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme,
Ei încurcând ce ele limpezesc,
Ei numai tălpi şi ele numai palme,
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede,
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi,
Ce greu cu noi femeile în viaţă,
Dar e şi imposibil fără noi...

Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,