Citește romanul Femeia care aștepta de Andrei Makine

Citește romanul "Femeia care aștepta" scris de autorul francez de origine rusă Andrei Makine. Cartea spune povestea unui bărbat plecat în regiunea Arhanghelsk, pe malul Mării Albe, pentru a realiza un reportaj despre obiceiurile locale. El speră ca în această regiune să găsească un concentrat caricatural al epocii sovietice. El se trezește însă proiectat într-un ținut atemporal, plin de amintiri și de rituri de neînțeles.

Fragment

   „O femeie atât de clar hărăzită fericirii (chiar dacă nu ar fi vorba decât de o fericire pur și simplu fizică, da, de o banală bunăstare carnală) și care alege, aproape cu nepăsare,singurătatea, fidelitatea față de un absent, refuzul de a iubi…”

    Am scris fraza aceasta într-un moment special în care cunoașterea celuilalt (a femeii aceleia, Vera) pare un bun deja câștigat. Înainte, totul ținea de curiozitate, de mersul pe dibuite, de nevoia de mărturisiri. Foamea de celălalt, atracția față de străfundurile sale. Apoi, odată secretul dezvăluit, intervin cuvintele, adesea pretențioase și categorice, care disecă, trag concluzii, clasează. Totul devine ușor de înțeles și liniștitor. Atunci poate începe rutina unei relații sau a indiferenței. Misterul celuilalt este îmblânzit. Trupul său este redus la o mecanică a cărnii, stârnind dorință ori nu. Inima lui, la un inventar de reacții previzibile.

   De fapt, în acest stadiu, se produce un fel de crimă, pentru că ucidem acea ființă nesfârșită şi inepuizabilă pe care am întâlnit-o. Preferăm să avem de-a face cu o construcție verbală în locul unui om viu…

   Probabil că în acele zile de septembrie, într-un sat aflat în mijlocul pădurilor ce se întind până la Marea Baltică, am notat reflecții de genul: „o ființă inepuizabilă”, „o crimă”, „femeia dezgolită de cuvinte”… Pe atunci (aveam douăzeci și șase de ani),aceste concluzii mi se păreau de mare perspicacitate. Trăiam plăcutul orgoliu de a fi pătruns în viața secretă a unei femei care, ca vârstă, ar fi putut să-mi fie mamă, de a-i fi formulat destinul în câteva fraze bine alese. Mă gândeam la surâsul ei, la gestul mâinii cu care mă saluta, când mă zărea de departe, pe malul lacului, la dragostea pe care ar fi putut s-o ofere atâtor bărbați și pe care nu o dădea nimănui. „O femeie atât de clar hărăzită fericirii…”  Da,eram destul de mândru de analiza mea. Îmi aminteam chiar că, în secolul al XIX-lea, un critic vorbea despre dialectica sufletului pentru a desemna arta scriitorilor de a sonda contradicțiile psihologiei umane. „O femeie hărăzită fericirii, dar…”.

Citește Femeia care aștepta de Andrei Makine