Citește Poveștile Bardului Beedle de J.K.rowling

Citește online aici pe site cartea "Poveștile Bardului Beedle" scrisă de J.K. Rowling. Cartea cuprinde 5 povești pentru copii.

1. Vrăjitorul şi oala săltăreaţă
2. Fântâna norocului fără cusur
3. Inima păroasă a vrăjitorului
4. Babbitty Rabbitty şi ciotul hohotitor
5. Povestea celor trei fraţi

Introducere

    Poveştile bardului Beedle au fost scrise pentru tinerii vrăjitori şi vrăjitoare în devenire. Istorioarele acestea au fost de secole o lectură preferată în prag de noapte, astfel că, pentru mulţi dintre elevii de la Hogwarts, Oala săltăreaţă şi Fântâna norocului fără cusur sunt la fel de cunoscute precum Cenuşăreasa şi Frumoasa Adormită pentru copiii Încuiaţilor (adică cei lipsiţi de talentul magiei).
    Poveştile bardului Beedle seamănă din multe puncte de vedere cu basmele noastre; buna purtare, de pildă, este de obicei răsplătită, iar răutatea e pedepsită. Există însă o deosebire foarte importantă. În poveştile Încuiaţilor, magia şi vrăjitoria se află de obicei la originea necazurilor prin care trece eroul sau eroina: vrăjitoarea cea rea a otrăvit mărul, a cufundat-o pe prinţesă într-un somn de o sută de ani sau l-a transformat pe prinţ într-o bestie hidoasă. În Poveştile bardului Beedle, pe de altă parte întâlnim eroi şi eroine care, deşi pot face vrăji şi se pricep la magie, dau şi ei de necazuri pe care le rezolvă la fel de greu ca noi, ceilalţi. Poveştile lui Beedle au ajutat generaţii de părinţi să le explice copiilor cu harul magiei această importantă lecţie de viaţă: anume că magia rezolvă probleme, dar uneori le şi creează.
    O altă deosebire importantă între aceste istorioare şi basmele Încuiaţilor este aceea că vrăjitoarele lui Beedle îşi caută norocul cu mult mai multă înverşunare decât eroinele basmelor. Asha, Altheda, Amata şi Babbitty Rabbitty sunt vrăjitoare care-şi iau soarta în propriile mâini, în loc să tragă un somn de o sută de ani ori să aştepte pe cineva care să le găsească pantofiorul pierdut. Excepţia de la această regulă – domniţa fără nume din Inima păroasă a vrăjitorului – se comportă mai degrabă ca prinţesele din cărţile noastre de basme, dar în cazul ei povestea nu se încheie cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi".
    Bardul Beedle a trăit în secolul al cincisprezecelea şi viaţa lui a rămas în mare parte învăluită în mister. Ştim că a venit pe lume în Yorkshire, Anglia, iar singura gravură care a supravieţuit din acele vremuri ni-l înfăţişează cu o barbă teribil de bogată. Dacă poveştile nu greşesc în privinţa aceasta, lui Beedle îi cam plăceau Încuiaţii, pe care îi considera mai degrabă neştiutori decât rău intenţionaţi; nu avea încredere în Magia Neagră şi credea că cele mai grave excese ale artei vrăjitoreşti îşi au originea în cruzimea, apatia şi utilizarea greşită şi arogantă a talentelor proprii – trăsături omeneşti prin excelenţă. În poveştile lui, eroii şi eroinele care triumfă nu sunt cei cu puterile magice cele mai mari, ci aceia care dovedesc din plin bunătate sufletească, bun simţ şi candoare.
    Un mag al zilelor noastre care avea opinii similare a fost, desigur, profesorul Albus Percival Wulfric Brian Dumbledore, din Ordinul Merlin (Clasa Întâi), director al Şcolii Hogwarts de Magie, Farmece şi Vrăjitorii, Magician Suprem al Confederaţiei Internaţionale a Vrăjitorilor şi Vrăjitor Şef al Vrăjustiţiei. Chiar şi ţinând seama de această asemănare, am fost surprinsă când am găsit un set de notiţe pe marginea Poveştilor bardului Beedle printre numeroasele hârtii pe care Dumbledore le-a lăsat prin testament Arhivelor de la Hogwarts. Nu vom şti niciodată dacă Dumbledore a scris aceste comentarii pentru propria sa plăcere sau dacă a avut intenţia să le publice mai târziu; în orice caz, am primit

din partea actualei directoare de la Hogwarts, profesoara Minerva McGonagall, amabila permisiune de a publica aici notiţele profesorului Dumbledore, împreună cu o nouă traducere a poveştilor, realizată de Hermione Granger. Sperăm că ideile bunului profesor, care includ observaţii privind istoria magiei, amintiri personale şi informaţii preţioase referitoare la aspecte esenţiale ale fiecărei poveşti, vor ajuta o nouă generaţie de Încuiaţi şi tineri magicieni deopotrivă să aprecieze cum se cuvine Poveştile bardului Beedle. Toţi cei care l-au cunoscut personal sunt de părere că profesorul Dumbledore ar fi fost încântat să susţină acest proiect, dat fiind că drepturile de autor obţinute vor fi donate organizaţiei Children's High Level Group, ce acţionează în numele copiilor care au o stringentă nevoie de a fi reprezentaţi public.
    Mi se pare corect să fac o mică adăugire la notiţele profesorului Dumbledore. Din câte ştim noi, notiţele au fost făcute cu circa un an şi jumătate înainte de tragicele evenimente care au avut loc în Turnul de Astronomie de la Hogwarts. Cei care cunosc istoria celui mai recent război al vrăjitoriei (de pildă, toţi cei care au citit cele şapte volume despre viaţa lui Harry Potter) îşi vor da seama că profesorul Dumbledore dezvăluie ceva mai puţin decât ştie cu adevărat – sau bănuieşte – despre ultima poveste din cartea de faţă. Motivul omisiunilor se află, poate, în ceea ce i-a spus Dumbledore, cu mulţi ani înainte, celui mai îndrăgit şi mai cunoscut elev al său:

„Adevărul este un lucru minunat şi teribil, şi de aceea trebuie tratat cu mare precauţie."

    Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu el, trebuie să-i iertăm profesorului dorinţa de a-i proteja pe viitorii cititori de ispitele cărora el însuşi le-a căzut pradă şi pentru care a plătit un preţ atât de mare.

J K Rowling
2008

Citește Poveștile Bardului Beedle de J.K.rowling