Citește cartea Moartea lui Ivan Ilici de Lev Tolstoi
Citește online cartea roman Moartea lui Ivan Ilici scrisă de Lev Tolstoi. Romanul vorbește despre Ivan Ilici, un om care duce o viață lipsită de griji și precum ceilalți oameni pe care îi cunoaște, încearcă să urce pe scara socială. El îndură o căsătorie cu o femeie pe care o găsește adesea prea solicitantă, își face drum și ajunge magistrat datorită influenței pe care o are asupra unui prieten care tocmai a fost promovat și se concentrează mai mult pe munca lui, pe măsură ce viața de familie devine tot mai puțin tolerabilă.
Moartea lui Ivan Ilici publicată pentru prima dată în 1886, este o nuvelă a lui Lev Tolstoi, considerată una dintre capodoperele ficțiunii sale târzii, scrisă la scurt timp după convertirea sa religioasă de la sfârşitul anilor 1870.
Considerat pe scară largă a fi unul dintre cele mai bune romane scrise vreodată, Moartea lui Ivan Ilici spune povestea unui judecător de înaltă instanță din Rusia secolului al XIX-lea și a suferințelor și a morții sale în urma unei boli grave.
Fragment
— Va să zică asta e! Exclamă deodată, cu glas tare. Ce bucurie!”.
Dar nici această bucurie şi nici această lumină nu sunt convingătoare; ele sunt extrinsece, lipite. Cu greu admitem că izbutesc să îndulcească întunericul în care se zbate muribundul: nimic, de altfel, nu-l pregătea pentru această jubilaţie, care nu are nici un raport cu mediocritatea sau cu solitudinea la care este constrâns. Pe de altă parte, descrierea agoniei este atât de apăsătoare prin exactitatea ei, încât ar fi fost aproape cu neputinţă să o încheie fără să schimbe tonul şi planul. „S-a sfârşit cu moartea, îşi spuse. Nu mai există”. Şi prinţul Andrei voia să se convingă de acelaşi lucru: „Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică de iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.” Mai sceptic cu privire la divagaţiile finale ale prinţului Andrei decât va fi mai târziu în legătură cu cele ale lui Ivan Ilici, Tolstoi adaugă: „Gândurile acestea i se păreau liniştitoare. Dar nu erau decât gânduri. Ceva le lipsea, era ceva unilateral în ele, ceva prea personal, ceva prea raţional – nu erau evidente.” Din nefericire, nici cele ale bietului Ivan Ilici nu vor fi altminteri. Dar Tolstoi străbătuse un drum lung de când scrisese Război şi pace: ajunsese la un stadiu în care, cu orice preţ, trebuia să elaboreze o formulă salvatoare şi să se agaţe de ea. Această lumină, această bucurie – supra adăugate, cum să nu simţi că le visa pentru el şi că îi erau interzise, ca şi simplitatea? Nu mai puţin visate sunt ultimele cuvinte pe care le atribuie eroului său, asupra sfârşitului morţii. Să comparăm cu acest sfârşit, care nu este unul, cu acest triumf convenţional şi voit, ura atât de reală, atât de adevărată pe care o simte acelaşi erou faţă de familia sa:
„Când veni dimineaţa valetul, apoi soţia şi fata, apoi doctorul, fiecare gest al lor, fiecare cuvânt al lor confirmară înspăimântătorul adevăr pe care îl întrezărise în acea noapte. În acel adevăr se vedea pe sine, tot ce însemnase pentru el viaţa, vedea limpede că nu era ceea ce trebuie, că nu era decât o minciună uriaşă, groaznică, care nu-ţi îngăduie să vezi nici viaţa, nici moartea. Şi gândul îi mări, îi înzeci suferinţele fizice. Gemea, se zvârcolea şi îşi rupea veşmintele de pe el. I se părea că suferinţa îl apasă şi îl înăbuşă. De aceea îi ura” .
Ura nu duce la izbăvire, şi nu vedem cum, din oroarea de sine, se poate face un salt în acea zonă de puritate în care moartea este depăşită, „sfârşită”. A urî lumea şi a se urî pe sine înseamnă a acorda prea mult credit lumii şi sinelui, a te transforma într-un ins inapt a se elibera atât de lume, cât şi de sine. Ura de sine mai ales este dovada unei iluzii capitale. Pentru că se ura pe el însuşi, Tolstoi îşi închipuia că încetase să mai trăiască în minciună. Or, dacă nu renunţi cu totul (lucru de care era incapabil), nu poţi trăi decât minţindu-i pe alţii şi minţindu-te pe tine. Asta a şi făcut: nu înseamnă că minţi când afirmi tremurând că ai învins moartea şi teama de moarte?
Citește cartea Moartea lui Ivan Ilici de Lev Tolstoi
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, carti electronice, literatura,
Moartea lui Ivan Ilici publicată pentru prima dată în 1886, este o nuvelă a lui Lev Tolstoi, considerată una dintre capodoperele ficțiunii sale târzii, scrisă la scurt timp după convertirea sa religioasă de la sfârşitul anilor 1870.
Considerat pe scară largă a fi unul dintre cele mai bune romane scrise vreodată, Moartea lui Ivan Ilici spune povestea unui judecător de înaltă instanță din Rusia secolului al XIX-lea și a suferințelor și a morții sale în urma unei boli grave.
Fragment
— Va să zică asta e! Exclamă deodată, cu glas tare. Ce bucurie!”.
Dar nici această bucurie şi nici această lumină nu sunt convingătoare; ele sunt extrinsece, lipite. Cu greu admitem că izbutesc să îndulcească întunericul în care se zbate muribundul: nimic, de altfel, nu-l pregătea pentru această jubilaţie, care nu are nici un raport cu mediocritatea sau cu solitudinea la care este constrâns. Pe de altă parte, descrierea agoniei este atât de apăsătoare prin exactitatea ei, încât ar fi fost aproape cu neputinţă să o încheie fără să schimbe tonul şi planul. „S-a sfârşit cu moartea, îşi spuse. Nu mai există”. Şi prinţul Andrei voia să se convingă de acelaşi lucru: „Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică de iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.” Mai sceptic cu privire la divagaţiile finale ale prinţului Andrei decât va fi mai târziu în legătură cu cele ale lui Ivan Ilici, Tolstoi adaugă: „Gândurile acestea i se păreau liniştitoare. Dar nu erau decât gânduri. Ceva le lipsea, era ceva unilateral în ele, ceva prea personal, ceva prea raţional – nu erau evidente.” Din nefericire, nici cele ale bietului Ivan Ilici nu vor fi altminteri. Dar Tolstoi străbătuse un drum lung de când scrisese Război şi pace: ajunsese la un stadiu în care, cu orice preţ, trebuia să elaboreze o formulă salvatoare şi să se agaţe de ea. Această lumină, această bucurie – supra adăugate, cum să nu simţi că le visa pentru el şi că îi erau interzise, ca şi simplitatea? Nu mai puţin visate sunt ultimele cuvinte pe care le atribuie eroului său, asupra sfârşitului morţii. Să comparăm cu acest sfârşit, care nu este unul, cu acest triumf convenţional şi voit, ura atât de reală, atât de adevărată pe care o simte acelaşi erou faţă de familia sa:
„Când veni dimineaţa valetul, apoi soţia şi fata, apoi doctorul, fiecare gest al lor, fiecare cuvânt al lor confirmară înspăimântătorul adevăr pe care îl întrezărise în acea noapte. În acel adevăr se vedea pe sine, tot ce însemnase pentru el viaţa, vedea limpede că nu era ceea ce trebuie, că nu era decât o minciună uriaşă, groaznică, care nu-ţi îngăduie să vezi nici viaţa, nici moartea. Şi gândul îi mări, îi înzeci suferinţele fizice. Gemea, se zvârcolea şi îşi rupea veşmintele de pe el. I se părea că suferinţa îl apasă şi îl înăbuşă. De aceea îi ura” .
Ura nu duce la izbăvire, şi nu vedem cum, din oroarea de sine, se poate face un salt în acea zonă de puritate în care moartea este depăşită, „sfârşită”. A urî lumea şi a se urî pe sine înseamnă a acorda prea mult credit lumii şi sinelui, a te transforma într-un ins inapt a se elibera atât de lume, cât şi de sine. Ura de sine mai ales este dovada unei iluzii capitale. Pentru că se ura pe el însuşi, Tolstoi îşi închipuia că încetase să mai trăiască în minciună. Or, dacă nu renunţi cu totul (lucru de care era incapabil), nu poţi trăi decât minţindu-i pe alţii şi minţindu-te pe tine. Asta a şi făcut: nu înseamnă că minţi când afirmi tremurând că ai învins moartea şi teama de moarte?
Citește cartea Moartea lui Ivan Ilici de Lev Tolstoi
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, carti electronice, literatura,
Post a Comment