Citeste cartea Casino de Sidney Sheldon
Citeste online cartea roman de dragoste "Casino" scrisa de autorul american Sidney Sheldon. Citește cartea electronică "Casino" de Sidney Sheldon, disponibilă în biblioteca noastră online.
fragment
La jumătatea lui septembrie 1976, mai precis pe 18 septembrie, se împlineau trei luni şi ceva de când mă lansasem în cumpărarea şi amenajarea unui hotel-cazinou gigant, pe teritoriul american. Un adevărat cazinou: o dată terminat, va putea găzdui, concomitent, douăzeci şi cinci sau treizeci de mii de jucători. Nu se poate spune c-ar fi un fleac; e destul de mare pentru a rivaliza cu Caesars sau cu Sands din Las Vegas. Dimensiunile sunt cam aceleaşi sau cam pe-acolo. Iar, în ce priveşte dimensiunile afacerii în care m-am angajat, trei cifre sunt suficiente pentru a le exprima: investiţia totală este de cinci sute de milioane de dolari; această investiţie ar trebui amortizată, normal, în trei ani şi jumătate; profitul anual previzibil va fi de o sută de milioane de dolari, adică cinzeci de miliarde de centime,
la fiecare douăsprezece luni. Minus impozitele şi taxele.
Pe 18 septembrie 1976, un taxi mă lasă în faţa intrării unui imobil de pe strada 65 Est, în Manhattan, New York. E ora opt seara, cu o aproximaţie de unul sau două minute.
— Numele meu este Franz Cimballi. Domnul Olliphan mă aşteaptă.
Paznicul înarmat consultă o listă de pe biroul lui, mă scrutează, încuviinţează. mă îndrept spre ascensoare, omul mă strigă:
— Apartamentul domnului Olliphan este deservit de un ascensor privat, mă previne el.
Mă însoţeşte până în faţa unei uşi de stejar lustruit, lipsita, în mod curios, de orice clanţa sau vreun alt sistem de deschidere.
— Priviţi spre camera, va rog.
Ridic capul şi ochiul obiectivului coboară spre mine. Ii adresez unul dintre acele zâmbete cuceritoare al câror secret îl deţin. Zece secunde. Uşa fără broască se deschide asupra unui fel de budoar capitonat cu mâtase, mobilat cu doua fotolii stil Adam, cu spătar blazonat, care fotolii încadrează o comoda Ludovic al XVI-lea. Intru şi uşa se închide după mine. Nu simt pornirea cabinei, după cum nu simt nici uşoara zguduitură care marchează sfârşitul ascensiunii. Se deschide o uşa, cu şaizeci şi patru de etaje mai sus. Un valet portorican, impasibil, mă debarasează de impermeabil.
— Pe aici, vă rog, domnule Cimballi. Apartamentul este un duplex, daca mă iau după scara foarte îngusta din abanos, care duce spre ceea ce trebuie să fie ultimul etaj al imobilului. Este de un lux remarcabil. Bărbatul care m-a invitat la cină mă aşteaptă la capătul unei galerii lambrisate în totalitate, într-o vastă bibliotecă, lambrisată şi ea. Când intru, tocmai aşează în cutia ei o vioară despre care aş putea paria că valorează, singură, cât tot duplexul, inclusiv conţinutul lui. Îmi zâmbeşte. E un bărbat de aproape cinzeci de ani, înalt, subţire, foarte frumos, minunat de distins; tâmple argintii, piele bronzată, ochi verzi, sclipitori de inteligenţă. Se numeşte James Montague Olliphan. El e cel care, în calitate de intermediar, mi-a vândut Elefantul Alb.
— Vreţi să beţi ceva, domnule Cimballi?
— Nu, mulţumesc.
Ochiul lui verde mă scrutează.
— L-am cunoscut pe Scarlett, spune el încet.
John Carradine, zis Scarlett. Avocat de afaceri. Astăzi mort. S-a sinucis într-un incendiu, pentru a pune capăt unei boli cumplite. Dar, chiar înainte de a muri, m-a ajutat şi mi-a îngăduit ca, printr-o singură lovitură, să-mi măresc averea şi să mă răzbun. Îl privesc pe Olliphan şi iată că mă umple o impresie curioasă, care îmi trezeşte neîncrederea.
— Păreţi să ştiţi multe despre mine.
— Vă numiţi Franz Cimballi. Cine vă priveşte nu v-ar da mai mult de douăzeci sau douăzeci şi doi de ani. De fapt, sunteţi ceva mai în vârstă. Dar nu cu mult. Aţi reuşit câteva lovituri remarcabile, în materie de finanţe. Iar, în ceea ce priveşte averea dumneavoastră, în general... Nu vreţi să trecem la masă? Nu vă e foame?
— întotdeauna, mai ales între mese.
Impresia generala pe care o am studiindu-l pe Olliphan e cea a unui om în prada unei extraordinare nervozităţi, apro¬piata de disperare, deşi perfect stăpânita. Îşi termină fraza:
— în ceea ce priveşte averea dumneavoastră, aş spune că depăşeşte, probabil, optzeci de milioane de dolari...
Îl urmez, în timp ce el continua să vorbească. Intram în sufragerie. Spectacolul îmi sare, pur şi simplu, în ochi, înlemnindu-mă pentru câteva secunde. Este o femeie sau, mai bine zis, a fost o femeie, cu ani în urmă. Astăzi e un monstru, o masă enormă de carne grasă, lucioasa, îndesată. Stă, mai mult prăbuşită decât aşezată, în capul unei mese lungi, inertă, dar vie. Ochii negri, exprimând o ferocitate apăsătoare si îngheţata, mă iau în linia lor de mira de cum intru în cameră. Şi nu mă părăsesc.
— Draga mea, spune Olliphan cu o extrema blândeţe, dă-mi voie să ţi-l prezint pe prietenul meu, domnul Franz Cimballi. Soţia mea, Angelina.
Îi întind mâna, dar monstrul nu schiţează nici un gest. Deja mânâncă sau, mai degrabă înfuleca, înfundîndu-şi mâinile în platourile aşezate în jurul ei. Îţi vine să vomiţi. Dar mai cumplita încă e atitudinea lui Olliphan, care o tratează pe aceasta femeie a sa ca şi cum ar fi maxima frumuseţe care a existat vreodată sub soare. În orice moment din timpul mesei, i se adresează, o ia drept martor pentru ceea ce-mi spune sau pentru ceea ce-i răspund. De parca nu ar observa ca aceasta caracatiţa nu-si deschide guriţa ei vorace decât pentru a înfunda în ea îmbucături de pe care picura sos şi câpiţe de spaghetti. Şi, de câte ori îi vorbeşte, cu o perfecta naturaleţe, vocea lui este plina de tandreţe.
"Casino" de Sidney Sheldon
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,
fragment
la fiecare douăsprezece luni. Minus impozitele şi taxele.
Pe 18 septembrie 1976, un taxi mă lasă în faţa intrării unui imobil de pe strada 65 Est, în Manhattan, New York. E ora opt seara, cu o aproximaţie de unul sau două minute.
— Numele meu este Franz Cimballi. Domnul Olliphan mă aşteaptă.
Paznicul înarmat consultă o listă de pe biroul lui, mă scrutează, încuviinţează. mă îndrept spre ascensoare, omul mă strigă:
— Apartamentul domnului Olliphan este deservit de un ascensor privat, mă previne el.
Mă însoţeşte până în faţa unei uşi de stejar lustruit, lipsita, în mod curios, de orice clanţa sau vreun alt sistem de deschidere.
— Priviţi spre camera, va rog.
Ridic capul şi ochiul obiectivului coboară spre mine. Ii adresez unul dintre acele zâmbete cuceritoare al câror secret îl deţin. Zece secunde. Uşa fără broască se deschide asupra unui fel de budoar capitonat cu mâtase, mobilat cu doua fotolii stil Adam, cu spătar blazonat, care fotolii încadrează o comoda Ludovic al XVI-lea. Intru şi uşa se închide după mine. Nu simt pornirea cabinei, după cum nu simt nici uşoara zguduitură care marchează sfârşitul ascensiunii. Se deschide o uşa, cu şaizeci şi patru de etaje mai sus. Un valet portorican, impasibil, mă debarasează de impermeabil.
— Pe aici, vă rog, domnule Cimballi. Apartamentul este un duplex, daca mă iau după scara foarte îngusta din abanos, care duce spre ceea ce trebuie să fie ultimul etaj al imobilului. Este de un lux remarcabil. Bărbatul care m-a invitat la cină mă aşteaptă la capătul unei galerii lambrisate în totalitate, într-o vastă bibliotecă, lambrisată şi ea. Când intru, tocmai aşează în cutia ei o vioară despre care aş putea paria că valorează, singură, cât tot duplexul, inclusiv conţinutul lui. Îmi zâmbeşte. E un bărbat de aproape cinzeci de ani, înalt, subţire, foarte frumos, minunat de distins; tâmple argintii, piele bronzată, ochi verzi, sclipitori de inteligenţă. Se numeşte James Montague Olliphan. El e cel care, în calitate de intermediar, mi-a vândut Elefantul Alb.
— Vreţi să beţi ceva, domnule Cimballi?
— Nu, mulţumesc.
Ochiul lui verde mă scrutează.
— L-am cunoscut pe Scarlett, spune el încet.
John Carradine, zis Scarlett. Avocat de afaceri. Astăzi mort. S-a sinucis într-un incendiu, pentru a pune capăt unei boli cumplite. Dar, chiar înainte de a muri, m-a ajutat şi mi-a îngăduit ca, printr-o singură lovitură, să-mi măresc averea şi să mă răzbun. Îl privesc pe Olliphan şi iată că mă umple o impresie curioasă, care îmi trezeşte neîncrederea.
— Păreţi să ştiţi multe despre mine.
— Vă numiţi Franz Cimballi. Cine vă priveşte nu v-ar da mai mult de douăzeci sau douăzeci şi doi de ani. De fapt, sunteţi ceva mai în vârstă. Dar nu cu mult. Aţi reuşit câteva lovituri remarcabile, în materie de finanţe. Iar, în ceea ce priveşte averea dumneavoastră, în general... Nu vreţi să trecem la masă? Nu vă e foame?
— întotdeauna, mai ales între mese.
Impresia generala pe care o am studiindu-l pe Olliphan e cea a unui om în prada unei extraordinare nervozităţi, apro¬piata de disperare, deşi perfect stăpânita. Îşi termină fraza:
— în ceea ce priveşte averea dumneavoastră, aş spune că depăşeşte, probabil, optzeci de milioane de dolari...
Îl urmez, în timp ce el continua să vorbească. Intram în sufragerie. Spectacolul îmi sare, pur şi simplu, în ochi, înlemnindu-mă pentru câteva secunde. Este o femeie sau, mai bine zis, a fost o femeie, cu ani în urmă. Astăzi e un monstru, o masă enormă de carne grasă, lucioasa, îndesată. Stă, mai mult prăbuşită decât aşezată, în capul unei mese lungi, inertă, dar vie. Ochii negri, exprimând o ferocitate apăsătoare si îngheţata, mă iau în linia lor de mira de cum intru în cameră. Şi nu mă părăsesc.
— Draga mea, spune Olliphan cu o extrema blândeţe, dă-mi voie să ţi-l prezint pe prietenul meu, domnul Franz Cimballi. Soţia mea, Angelina.
Îi întind mâna, dar monstrul nu schiţează nici un gest. Deja mânâncă sau, mai degrabă înfuleca, înfundîndu-şi mâinile în platourile aşezate în jurul ei. Îţi vine să vomiţi. Dar mai cumplita încă e atitudinea lui Olliphan, care o tratează pe aceasta femeie a sa ca şi cum ar fi maxima frumuseţe care a existat vreodată sub soare. În orice moment din timpul mesei, i se adresează, o ia drept martor pentru ceea ce-mi spune sau pentru ceea ce-i răspund. De parca nu ar observa ca aceasta caracatiţa nu-si deschide guriţa ei vorace decât pentru a înfunda în ea îmbucături de pe care picura sos şi câpiţe de spaghetti. Şi, de câte ori îi vorbeşte, cu o perfecta naturaleţe, vocea lui este plina de tandreţe.
"Casino" de Sidney Sheldon
Cuvinte cheie: Biblioteca online, Biblioteca virtuala, Carti online, Carti virtuale, Citeste online, Pdf, Word, Descarca, Download carti, citeste carti, carti electronice, literatura,
Post a Comment