Mircea Eliade

Biografia și cărțile scrise de marele scriitor român Mircea Eliade cunoscut pentru romanele Maitreyi, India, Domnisoara Christina, Romanul Adolescentului Miop și altele.

Mircea Eliade
Mircea Eliade s-a nascut pe 13 martie 1907 la Bucuresti si a murit pe 22 aprilie 1986 in Chicago. Eliade a fost un gânditor si scriitor român. Filozof si istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetătean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume stiintifice, opere literare si eseuri filozofice traduse în 18 limbi si a circa 1200 de articole si recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime si manuscrisele inedite.

Mircea Eliade, gânditorul
Mircea Eliade avea o serioasă formatie filozofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "Sef al generatiei" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginatie, ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informatii autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică si metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influentă decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul si cunostintele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redactia ziarului Cuvântul. Desi părerile posteritătii sunt împărtite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Mircea Eliade sau Mihail Sebastian.

India secretă
După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obtinând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită si Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la Bucuresti (locuieste între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141), îsi dă doctoratul în filozofie cu o dizertatie despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienta din India si pe date autobiografice. Între 1932 si 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri si lucrări stiintifice.

Despre romanul său Maitreyi
Putine opere din literatura universală tratează aceleasi fapte în viziunea, inerent diferită si chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în acelasi timp, protagonistii lor. Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generatii de-a rândul o adevărată încântare. Demn de mentionat este faptul că prototipul personajului principal al cărtii a trăit cu adevărat, până în 1990, în tara Vedelor si a Upanisadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, si se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, si avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi si reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a "declansat" scrierea unei noi cărti: Dragostea nu moare.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăsi eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns Dragostea nu moare / It Does Not Die, scris mai întâi în bengali, a fost tradus si publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul si în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor si simbolurilor. Coloana vertebrală a cărtii de fată este însă relatarea cu autenticitate si cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtăsite si destrămarea ei.

Mircea si Amrita (din Dragostea nu moare), ca si Allan si Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul si Virginia, Tristan si Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă si română, nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeasi cale a consacrării universale.

mai multe pe Wikipedia

Carti electronice ale lui Mircea Eliade
(pe care le puteti citi aici pe site)

"Memorii" de Mircea Eliade
"Nostalgia Originilor" de Mircea Eliade
"Domnisoara Christina" de Mircea Eliade
"Huliganii" de Mircea Eliade
"Maitreyi" de Mircea Eliade
"Incercarea Labirintului" de Mircea Eliade
"India" de Mircea Eliade
"Fragmentarium" de Mircea Eliade
"La Tiganci" de Mircea Eliade
"Salazar" de Mircea Eliade
"Romanul Adolescentului Miop" de Mircea Eliade
"Nuntă în cer" de Miecea Eliade
"Nopți la Serampore" de Mircea Eliade